Ucraina construiește un avion gigant, cel mai mare din lume. Locația este ținută secretă

Publicat: 08 11. 2022, 09:36
Actualizat: 08 11. 2022, 09:38
Foto: Profimedia

Ucraina construiește un avion gigant, un al doilea avion An-225 Mriya, după ce primul a fost distrus de ruși în timpul ofensivei din regiunea Kiev din februarie.

Potrivit directorului companiei Antonov, aeronava este deja gata în proporție de 30%.

„Lucrările la noul avion continuă într-o instalație secretă. Al doilea AN-225 va fi completat cu piese de la aeronava bombardată, pe lângă piese noi.”, a declarat la Leipzig, pentru Bild, directorul general interimar al Antonov, Evhen Havrilov, acesta precizând că noua aeronavă Mriya este deja gata în proporție de 30%.

În plus, aeroportul Leipzig/Halle (Germania) va contribui la strângerea de fonduri pentru reconstrucția aeronavei Mriya distruse, relatează g4media.ro

Ucraina a anunțat încă din primăvara construcția aeronavei

Liderul de la Kiev a anunțat pe 19 mai că Ucraina intenționează să construiască a altă navă, în locul celei distruse de ruși, pentru care are nevoie de 800 de milioane de dolari. De asemenea, la începutul lunii noiembrie, Parlamentul ucrainean a adoptat un buget pentru 2022 cu un deficit record de 38 de miliarde de dolari.

”Mriya” este cea mai mare și mai grea aeronavă de transport marfă din lume. Aceasta a efectuat primul zbor pe 21 decembrie 1988 și este în exploatare din 1989. Doar un singur exemplar al aeronavei An-225 a fost adus până la stadiul de finalizare, cea de-a doua nu a fost niciodată construită.