Ucraina susține că nu face dumping pe piața grânelor. România și Moldova, vitale pentru exporturile de cereale din est
România și Moldova sunt rute vitale pentru exporturile de cereale al Ucrainei, recunoaște viceprim-ministrul Oleksandr Kubrakov. În urma retragerii Rusiei din acordul grânelor prin Marea Neagră, 50% din exporturiile Ucrainei se desfășoară pe Dunăre. Conform convențiilor cu statele producătoare din Europa, cerealele, mai ieftine și de o calitate sub standardele comunitare, erau destinate tărilor slab dezvoltate, cu precădere Africa. Dar, specula nu a putut fi împiedicată, grâne din Ucraina au ajuns pe piețele statelor producătoare la preț de dumping, ceea ce a produs pierderi considerabile fermierilor autohtoni. Fermierii români au protestat vehement împotriva concurenței neloiale care îi duce spre faliment.
Oleksandr Kubrakov afirmă că activitatea de tranzit a cerealelor ucrainene prin România nu înseamnă că există concurenţă pe piaţa cerealelor între agricultorii ucraineni şi cei români.
România și Moldova, singurele rute de export
Prezent vineri, în România, unde a participat, la o a doua reuniune cu oficiali ai Guvernului României, Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene, Republicii Moldova, vicepremierul Ucrainei, Oleksandr Kubrakov, a declarat că România şi Republica Moldova reprezintă, în prezent, singurele rute pentru exportul cerealelor produse de Ucraina.
„După retragerea Federaţiei Ruse din Iniţiativa privind transportul cerealelor prin Marea Neagră, Dunărea şi direcţionarea exporturilor noastre prin Moldova şi România reprezintă o direcţie-cheie acum. Cel puţin ne ajută să realizăm aproximativ 50% din exporturile noastre şi muncim din greu la acest lucru împreună cu partenerii noştri. Singura alternativă acum sunt porturile din regiunea Dunării”, recunoaște vicepremierul.
Nu există competiție, zice Kubrakov
De la retragerea Rusiei din iniţiativa privind cerealele, ruşii au atacat porturile de cel puţin 118 ori. Infrastructură portuară a fost avariată sau distrusă, şase vase civile au fost afectate şi peste zece civili au fost răniţi, a afirmat vicepremierul ucrainean vineri, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii. Acesta a subliniat că nu există competiţie între agricultorii din Ucraina şi cei din România.
„Vor fi volume în plus (care vor tranzita – n.r.) România şi Moldova. Noi nu facem competiţie, nu va avea nicio influenţă asupra afacerilor locale, va fi valoare adăugată, bani în plus şi venituri în plus pentru afacerile dvs”, a adăugat viceprim-ministrul Ucrainei.
Se deschide și canalul Sulina pentru exporturile ucrainene
El a menţionat că, în condiţiile în care Ministerul român al Apărării Naţionale a pus la dispoziţie 10 piloţi pentru a naviga pe canalul Sulina, speră ca piloţii militari români să înceapă să opereze cât mai curând posibil pe canalul care este folosit drept rută pentru grânele din Ucraina.
Oleksandr Kubrakov a avansat ideea reconstrucţiei mai multor puncte de trecere a frontierei între Ucraina şi România, pentru facilitarea transportului între cele două ţări şi grăbirea fluxului de pasageri şi mărfuri.
Citiți și: România INSISTĂ pentru prelungirea restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina