UDMR propune alocații diferențiate pentru copii în funcție de veniturile familiilor
Președintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a propus în cadrul ședinței coaliției guvernamentale o diferențiere a alocațiilor pentru copii în funcție de veniturile familiilor.
„Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie.
Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023”, a afirmat Kelemen Hunor, luni, într-o declaraţie de presă, potrivit Antena3.ro.
Dan Barna: Vom discuta pe o astfel de formulă
Vicepremierul Dan Barna a spus că varianta propusă de UDMR va fi analizată.
„Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (…)
Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă”, a spus Barna.