UE a venit cu un nou sprijin financiar pentru Ucraina. Comisia Europeană a plătit 600 de milioane de euro pentru asistență umanitară și apărare

UE a venit cu un nou sprijin financiar pentru Ucraina. Comisia Europeană a plătit 600 de milioane de euro pentru asistență umanitară și apărare
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 20/05/2022, 18:28
Actualizat: 20/05/2022, 18:56

Comisia Europeană a anunțat că a plătit vineri o nouă transă de 600 de milioane de euro Ucrainei, sub formă de asistență macrofinanciară. Potrivit oficialilor europeni, acest sprijin financiar de urgență ajută Ucraina să facă față mai ușor deficitului său acut de finanțare pentru nevoile umanitare și de apărare excepționale, în urma invaziei Rusiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, prima tranșă, de 600 milioane de euro, a fost plătită în două etape, la 11 și 18 martie, ca parte a operațiunii de asistență macrofinanciară de urgență. Plata s-a efectuat în urma unei evaluări a progreselor înregistrate de autorități în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de politică structurală convenite în memorandumul de înțelegere.

„Comisia a concluzionat că, în general, autoritățile au luat măsuri în vederea îndeplinirii condiționalității convenite. Cu toate acestea, circumstanțele actuale ale războiului constituie un eveniment de forță majoră care împiedică finalizarea efectivă a măsurilor de politică structurală. Ca răspuns excepțional la nevoile acute de finanțare ale Ucrainei și întrucât condiționalitatea nu poate fi îndeplinită, în acest stadiu, din motive de forță majoră, Comisia a decis să procedeze de urgență la plata celei de a doua tranșe”, precizează documentul trimis de Comisia Europeană.

De asemenea, Comisia Europeană a precizat că, odată cu izbucnirea războiului, UE a acordat în mod constant ajutor financiar Ucrainei, cu o valoare totală de 4,1 miliarde de euro, precizează Digi24.

„De la începutul agresiunii ruse, UE și-a intensificat în mod semnificativ sprijinul, mobilizând aproximativ 4,1 miliarde de euro pentru a sprijini reziliența economică, socială și financiară globală ale Ucrainei.

La 18 mai, Comisia a prezentat planuri sub forma unei comunicări privind răspunsul imediat al UE la problema deficitului de finanțare al Ucrainei, precum și cadrul pentru reconstrucție pe termen mai lung, intenționând să propună acordarea, în 2022, a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Ucrainei sub formă de împrumuturi în valoare de până la 9 miliarde de euro”, potrivit comunicatului de presă trimis de Comisia Europeană.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga