Prima pagină » Actualitate » Ultima decorație primită de Klaus Iohannis va fi donată bolnavilor de cancer din România. De unde vin banii

Ultima decorație primită de Klaus Iohannis va fi donată bolnavilor de cancer din România. De unde vin banii

Ultima decorație primită de Klaus Iohannis va fi donată bolnavilor de cancer din România. De unde vin banii

Președintele Klaus Iohannis a câștigat un premiu de 10 mii de euro, în urma performanțele sale politice și diplomatice. Șeful statului a fost laureat al Premiului Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main, la nici două săptămâni de la declanșarea grevei profesorilor.

El a donat însă  toți banii cuveniți pentru ultima medalie, până la ultimul eurocent, Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Conform fișei matricole de la Cotroceni, Iohanis a obținut șapte din cele opt trofee în Germania. Sursele Gândul – FABC – nu confirmă încheierea tranzacției.

Ceremonia de premiere a lui Klaus Iohannis a avut loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main–Germania, iar suma cuvenită câștigătorului va fi donată către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din București, anunță administrația prezidențială. Discursul de laudatio a fost rostit de Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene.

Toți banii pentru cancer

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului promite să doneze toți banii cuveniți de pe urma câștigării Premiului Franz Werfel, și anume 10.000 de euro, către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din București.

Această donație vine drept recunoaștere și apreciere, din partea președintelui Klaus Iohannis și a Administrației Prezidențiale pentru derularea unor programe de mare impact, precum și pentru promovarea acțiunilor de responsabilizare și empatie socială și pentru apărarea drepturilor pacienților bolnavi de cancer, de către FABC, spune Cezar Irimia, președintele FABC.

Klaus Iohannis, colecție de medalii

De-a lungul prestației sale la Cotroceni Klaus Iohannis a primit mai multe recunoașteri și distincții internaționale

  • Premiul Carol Cel Mare- 2 octombrie 2021, la Aachen
  • Premiul European Carol al IV-leaal Asociației Germanilor Sudeți pentru anul 2020 pentru meritele sale în privința cooperării dintre țările și popoarele Europei Centrale
  • Premiul “Otto cel Mare” al orașului Magdeburg – La 14 octombrie 2020, pentru “onorarea marilor merite în procesul european de unificare” și pentru “promovarea gândirii europene”.
  • Premiul European “Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020 – 4 martie 2020 București, pentru ”meritele sale deosebite de politician
  • Premiul ”Franz Josef Strauss” în 2018 München, din partea Fundației Hanns Seidel pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european.
  • Premiul Fundației Hermann Ehlers 2018 – la Kiel- pentru “sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie”
  • Ordinul Sfântului Gheorghe – în 2017, la Berlin acordat de Balul Operei ”Semper” din Dresda, pentru angajamentul său politic pro-european.
  • “Light Unto the Nations”, 2017, Washington – premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.

Ziua supraviețuiorilor cancerului

De asemenea, prin această donație este marcată și Ziua Naţionala a Supravieţuitorilor de Cancer, 4 iunie a fiecărui an, tramsmite biroul de presă al Cotrocenilor.

Cu o zi în urmă, la Castelul Benrath din Düsseldorf, Klaus Iohannis a fost distins cu Premiul Civic German, subliniind că această distincție reprezintă o “recunoaștere a modului în care democrația și angajamentul civic se manifestă astăzi în România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, el utilizând acest context pentru a sublinia, din nou, dreptul României de a adera la spațiul Schengen, o decizie care “ar fi cu atât mai relevantă pe fondul creșterii sentimentelor eurosceptice și a diviziunilor în Europa”.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și