Ultima fiță! Papanași cu foiță de AUR. Unde se găsesc și cât costă
Papanașii reprezintă unul din cele mai populare deserturi românești, foarte solicitat de turiști în orașe mari, precum Brașov.
În ultimul timp, o rețetă „premium” de papanași a devenit virală în rândul localnicilor și turiștilor, deopotrivă, cea de papanași cu foiță de… aur.
Cât costă o porție de papanași cu aur
În restaurantele din Brașov, prețurile pentru papanași variază de la opțiuni mai de buget, începând de la 26 de lei, până la variante cu ingrediente mai alese sau prezentări mai sofisticate, unde prețul crește vertiginos.
Prețul papanașilor cu foiță de aur a atras atenția turiștilor. „Un simplu papanaș cu dulceață și smântână este tot ce-mi doresc. Nu cred că este necesară adăugarea de foiță de aur pentru a-l face mai gustos sau mai special”, a declarat un localnic al orașului Brașov.
„Cu 60 de lei fac acasă 20 de papanași! Nu cred că adăugarea de foiță de aur merită acest preț ridicat”, a spus, pe de altă parte, un alt cetățean pofticios, potrivit b1tv.ro.
Sursa foto: YouTube