Prima pagină » Actualitate » Violență extremă într-o comună din Dolj. Un adolescent, bătut cu pumnii și picioarele de un altul. Imagini dure: ”Loviturile pot ucide, țintesc capul”

Violență extremă într-o comună din Dolj. Un adolescent, bătut cu pumnii și picioarele de un altul. Imagini dure: ”Loviturile pot ucide, țintesc capul”

Violență extremă într-o comună din Dolj. Un adolescent, bătut cu pumnii și picioarele de un altul. Imagini dure: ”Loviturile pot ucide, țintesc capul”

Un adolescent de 14 ani a fost agresat de un altul, de 17 ani, într-o comună din Dolj, fiind lovit cu pumnii şi picioarele. Incidentul a fost surprins în imagini, iar cel care le-a făcut publice este chiar rimarul comunei. ”Lovituri scăpate de sub control, care pot ucide sau lăsa sechele pe viaţă”, a transmis primarul, anunţând anchete sociale pentru a stabili situaţia agresorului.

Primarul din comuna Călăraşi, judeţul Dolj, Sorin Sandu, a postat pe Facebook imagini primite de la părintele unui copil care a fost agresat, în timp ce stătea pe o bancă.

”Credeam şi speram că în localitatea mea să nu văd aşa ceva, deşi în ultima perioadă sunt extrem de îngrijorat de o serie de comportamente şi de fapte care prefigurează formarea de găşti, de grupuri infracţionale dedicate furtului sau violenţei, posibil şi altor fapte antisociale. Este motivul pentru care am înăsprit măsurile în jurul şcolilor şi am extins verificările şi pentru cunoaşterea din timp a unor asemenea stări de fapt

I-aș spune teribilism, dacă fapta nu ar fi de natură penală, părinții făcând plângere la poliție și solicitând, în mod firesc, certificat medico-legal. Dincolo de aceste măsuri, ne vom lua măsuri proprii, prin anchete sociale la domiciliu și impunerea unor măsuri de verificare pe termen lung, abaterea nefiind prima, din câte înțeleg. Motivele, cauzele sunt multiple… Sunt rezultat al unui tip de viață pe care noi am adoptat-o de circa 35 de ani.

Legea pumnului, a celui mai tare, libertatea absolută și democrația prost înțeleasă, destrămarea familiilor și modelul ales greșit. Nu mai știi dacă să îți trimiți copilul la școală, ca să învețe carte sau să îl trimiți la cursuri de auto-apărare, ca să aibă curajul să iasă pe stradă”, a scris primarul, alături de imagini.

În clipul video se vede cum un adolescent îl loveşte pe altul cu pumnii şi picioarele.

”Dacă nu ar fi fost imaginile şi ai fi auzit ca s-au încăierat nişte copii, ţi-ai fi imaginat nişte îmbrânceli, tras de păr sau vreun şut în fund…Imaginile, însă, arată un tip de violenţă ieşită din comun, în care loviturile ţintesc capul (…) Lovituri scăpate de sub control, care pot ucide sau lăsa sechele pe viaţă”, a mai transmis primarul.

Acesta a anunţat că a dispus ”anchete sociale la domiciliu şi impunerea unor măsuri de verificare pe termen lung, abaterea nefiind prima”.

Reprezentanţii IPJ Dolj, sesizaţi cu privire la incident. Ancheta în desfășurare

Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, un adolescent de 14 ani, din Călăraşi, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, ar fi fost agresat fizic de un tânăr de 17 ani, din Călăraşi.

”În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. De asemenea, poliţiştii i-au adus la cunoştinţă adolescentului dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, însa în prezenţa mamei sale, acesta a refuzat”, a transmis IPJ Dolj.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Sursă foto: Gândul

CITIȚI ȘI:

PERCHEZIȚII în București, într-un dosar de furt și conducere fără permis. Cum s-a „dat” spargerea mașinii / Prejudiciul estimat la 70.000 de euro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun