Ultima rundă de negocieri între sindicatul Metrorex și conducere. O GREVĂ la METROU e tot mai aproape. Ar însemna oprirea trenurilor până la ora 16:00
Joi ar putea avea loc ultima rundă de negocieri între conducerea Metrorex și sindicaliști pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă. Până în prezent, discuțiile între cele două părți au fost foarte aprinse și nu s-a ajuns la niciun consens. În acest context, o grevă la metrou este tot mai aproape. Pe de altă parte, șefa Metrorex, Mariana Miclăuș, a declarat recent că ar putea cere o prelungire a perioadei de negocieri.
Joi, 31 octombrie, ar fi ultima zi în care USLM, sindicatul Metrorex, ar fi disponibil să negocieze semnarea noului Contract Colectiv de Muncă.
Dacă nici la această ultimă rundă nu se ajunge la un consens, este posibilă declanșarea conflictului de muncă, începând de vineri, 1 noiembrie.
Sindicaliștii cer o „măcar o indexare” a salariilor cu rata inflației și recuperarea unor sporuri, în timp ce conducerea Metrorex nu ar fi de acord cu aceste majorări.
Marian Artimon a spus, pentru Gândul, în mai multe rânduri, că din partea Ministerului Transporturilor ar fi găsit susținere, însă, discuțiile s-au blocat la conducerea Metrorex.
Sorin Grindeanu, despre conflictul de la Metrorex: „Sunt optimist”
De altfel, ministrul Sorin Grindeanu spunea marți că este optimist în ceea ce privește evitarea unei greve la metrou.
„Sunt optimist, nu am temeri că nu vom închide acest conflict”, a declarat Sorin Grindeanu.
În schimb, șefa Metrorex a declarat că este posibil să solicite prelungirea perioadei de negocieri.
„Încă suntem în negocieri cu partenerii de dialog social. Vom avea înţelepciunea necesară, ambele părţi, astfel încât cetăţenii să nu sufere. Negocierile sunt într-adevăr intense, lungi. (…) Sper şi cred că suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele părţi, de a găsi soluţia optimă pentru societate, în general”, a afirmat Miclăuş, citată de Agerpres.
Întrebată dacă aceste discuții se vor încheia la 31 octombrie, termenul de finalizare a negocierilor prelungit cu acordul sindicatului de la metrou, USLM, şefa Metrorex a răspuns: ”Eu sper să terminăm. Dacă nu se vor finaliza, vom mai solicita o prelungire”.
Cel mai înverșunat este liderul de sindicat de la metrou, care vrea să meargă până la capăt.
Șef sindicat Metrorex: „Vom închide la 04:00 dimineața și vom deschide la orele 16:00”
Marian Artimon, lider de sindicat Metrorex, a spus, săptămâna trecută, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în cazul în care negocierile în ceea ce privește un nou Contract Colectiv de Muncă vor eșua, se vor demara procedurile pentru grevă. Cel mai sumbru scenariu pentru bucureșteni ar fi oprirea metroului până la ora 16:00, adică în prima parte a zilei.
„Avem dreptul să facem o grevă, dar să lăsăm o treime din activitate. Vom închide la 04:00 dimineața și vom deschide la orele 16:00”, a declarat Marian Artimon.
Contractul de Muncă de la metrou a expirat la 1 octombrie
Contractul Colectiv de Muncă de la Metrorex a expirat la 1 octombrie 2024.
În paralel cu negocierea noului CCM, potrivit surselor Gândul, sindicaliștii au și următoarele cerințe:
- condiții mai bune de muncă;
- o mai bună finanțare;
- angajarea de personal;
- asigurări de serviciu și de sănătate.
„În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie, declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, spun sursele Gândul.
Ultima grevă la Metrorex a paralizat Bucureștiul
Sindicaliștii de la metrou au protestat și în 2023, în fața Guvernului, fiind nemulțumiți de prevederile Legii 296 / 2023, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2023.
Ultima grevă generală la Metrorex a avut loc în martie 2021 și a creat un scandal imens, care a condus la excluderea lui Ion Rădoi din cadrul Sindicatului Liber din Metrou.
CITEȘTE ȘI: