Ultimele informații despre pacienții decedați în TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” și cauza defecțiunii la instalația cu oxigen (SURSE)
Trei pacienți COVID-19 au murit, luni seara, din cauza unei defecțiuni la TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București, potrivit Ministerul Sănătății. Una dintre ipotezele cercetate de anchetatori este că, din greșeală, o persoană a crescut presiunea din instalația de oxigen și în urma manevrei ar fi dus la blocarea ventilatoarelor, spun surse judiciare pentru GÂNDUL.RO.
Aceleași surse au declarat că persoana respectivă era acolo pentru a repara o mufă la un ventilator care nu încărca, iar medicul de gardă ar fi anunțat că presiunea ventilatoarelor este foarte înaltă. În urma avariei, trei paciente cu vârstele de 66, 84 și 74 de ani și-au pierdut viața între orele 17:40 și 18:15 în TIR-ul ATI din cadrul Spitalului ”Victor Babeș”, mai spun sursele judiciare pentru GÂNDUL.
Reprezentantul firmei care asigura mentenanța la Spitalul Victor Babeș este audiat
DSU a anunțat, într-un comunicat de presă, că reprezentantul firmei cara asigură mentenanța aparatelor din tirul ATI a refuzat să intre când a fost chemat să remedieze avaria, pe motiv că se teme de infecția cu COVID-19.Potrivit surselor GÂNDUL.RO, reprezentantul firmei este în acest moment audiat.
În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR. Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, mai anunță DSU.
Trei persoane au decedat în TIR-ul ATI
Ministrul Vlad Voiculescu a fost la fața locului unde în jurul orei 17.00. De asemenea, Raed Arafat a ajuns și el la Spitalul Victor Babeș. Acesta a declarat pentru Digi24 că aparatura unității mobile de la Victor Babeș nu a mai avut probleme tehnice până acum.
De asemenea, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Omoruri, sub coordonarea unității de parchet competente teritorial, a declanșat cercetări cu privire la decesul a trei persoane, pacienți, în cadrul unei unități spitalicești din sectorul 3. Cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.