Un adevărat „spital pe roți” va merge prin 12 județe din țară și va face gratuit mamografii 3D femeilor. „Pacientele să vină cu încredere la noi”
O unitate de screening mobilă pentru depistarea cancerului de sân va ajunge în 12 județe din țară, în zone defavorizate, unde accesul femeilor la servicii medicale este unul limitat. Unitatea mobilă care a fost achiziționată de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași, din subordinea Ministerului Sănătății, este ca un „spital pe roți”, iar femeile vor beneficia în mod gratuit de mamografii digitale 3D.
Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, cu care se vor efectua mamografii în cadrul proiectului „ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân” a costat aproximativ 2,5 milioane de lei, iar prin intermediul său se dorește testarea a 30.000 de femei din regiunile nord-est și sud-est.
Mai exact, unitatea mobilă va ajunge în Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava, Galați, Brăila, Constanța, Vrancea, Tulcea, Buzău.
„Sunt doar două astfel de unități în țară, una la Cluj, care se desfășoară în Nord-Vest și Centru și aceasta de la Iași, pentru Nord-Est și Sud-Est. Ne dorim să avem succes cu acest proiect pentru că grupul țintă este unul generos, 30.000 de femei. Nu este ușor să te deplasezi cu asemenea unitate într-o regiune atât de mare din țară. Ministerul Sănătății își dorește ca de la începutul 2024 să deruleze acest proiect în toate regiunile țării. Sperăm să ne facem auziți în toate regiunile, iar femeile să vină cu încredere, chiar azi (n.red. marți) au venit mai multe femei decât ne-am așteptat”, a declarat Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iași.
Astfel, marți, 21 iunie, în fața Palatului Culturii, timp de șapte ore, specialiștii unității medicale vor face mamografii femeilor cu vârste între 50 și 69 de ani. Conform programărilor, aproximativ 30 de femei vor face aceste investigații în intervalul 10.00 – 17.00, însă dorința a fost una foarte mare, locurile fiind deja epuizate. „Am vrut să vin să văd dacă am un nodul la sân, mi-a zis fiica mea despre această caravană. Nu am mai făcut de mult timp această investigație, probabil de acum zece ani”, a spus Rodica Tătaru, în vârstă de 63 de ani.
„Din păcate, cancerul de sân este pe primul loc ca incidență la femei”
Specialiștii își doresc ca prin intermediul acestei unități mobile să reușească să examineze cât mai multe femei, în special din zone defavorizate. „Din păcate, cancerul de sân este pe primul loc ca incidență la femei, conform Organizației Mondiale a Sănătății. În România, neavând program de screening, depistarea pacientelor în stadii avansate are o incidența în proporție de 80%, spre deosebire de țările care au program de screening național de peste 10 ani de zile. Acolo incidența este inversată, adică 20% din femei sunt diagnosticate în stadii avansate”, a precizat dr. Cristina Macuc, medic radiolog și resposabil de proiect.
Vor putea fi testate femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani, care nu au diagnostic confirmat de cancer mamar, fără simptome și antecedente sugestive pentru această boală, care nu sunt însărcinate, nu alăptează și care nu au făcut o mamografie în ultimul an. Trebuie să aibă asupra lor buletinul, iar domiciliul să fie în unul dintre cele 12 județe vizate de proiect. Programul deplasărilor unității mobile va fi anunțat lunar pe pagina de Facebook a IRO Iași.