EXCLUSIV VIDEO | Un an de război în Ucraina. Un fost șef în SRI explică greșelile făcute de Putin și analizează tentativa de lovitură de stat a Rusiei în Moldova. ”Mercenari Wagner deghizați în suporteri de fotbal care să devasteze orașul, să ocupe Guvernul, Președinția” 

La împlinirea unui an de la începutul războiului de agresiune al lui Vldimir Putin împotriva Ucrainei, fostul șef al serviciului de analiză și sinteză al unei unități centrale a SRI, colonelul în rezervă Tudor Păcuraru, face un bilanț și o radiografie a evoluțiilor conflictului. Tudor Păcuraru consideră că Vladimir Putin a comis o serie de erori tactice și strategice care îl plasează în fața conducerii politice din Rusia în ipostaza unui perdant.

Duma de Stat a Rusiei a privit cu reticență și scepticism recentul discurs al lui Putin, mai ales îndepărtarea Moscovei de China, considerată până acum aliatul său. Totodată, tentativa rușilor de a ataca din spate Odesa, pentru a-i obliga pe ucraineni să își disipeze forțele pe multiple linii de apărare, a eșuat, ca de altfel și blocarea liniilor de aprovizionare din partea de sud a Ucrainei.

Colonelul Păcuraru a făcut, de asemenea, o analiză a tentativei eșuate a rușilor de a da o lovitură de stat la Chișinău cu ajutorul mercenarilor din Grupul Wagner și a extremiștilor sârbi. Aceștia urmau să devasteze Chișinăul, să ocupe sediul Guvernului, al Președinției, al televiziunii și al radioului, după modelul deja clasic al loviturilor de stat rusești. Tudor Păcuraru dezvăluie că planurile acestei tentative de lovitură de stat au fost dejucate prin intermediul serviciilor militare britanice.

Colonelul (r) Tudor Păcuraru este profesor, scriitor și critic literar. Este fiul scriitorului și diplomatului Francisc Păcurariu. O parte a copilăriei și adolescenței și-a petrecut-o în străinătate, în misiunile diplomatice ale României din America Latină. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine  a Universității din București. Înainte de 1989, a fost profesor și redactor la Editura Minerva.

Între 1996 și 2016, a activat ca analist în cadrul Serviciului Român de Informații, de unde s-a retras cu gradul de colonel. S-a dedicat scrisului și studierii arhivelor istorice și ale CNSAS. A publicat ”Jurnalul unui terorist” (2018) și ”Simbad Corăbierul” (2019). Ulterior, a publicat la Editura Evenimentul și Capital volumele ”Planul Nistru – 1989” și ”Zori însângerați – Târgu Mureș 1990”, acestea din urmă cărți în care a dovedit, pe bază de documente, implicarea serviciilor secrete străine în evenimentele din decembrie 1989 din România și în conflictele interetnice de la Târgu Mureș, din 1990.

Bogdan Rădulescu: O serie de eveniment de ultimă oară din zona de război între statul agresor (Rusia) și statul care își apără suveranitate și integritatea teritorială (Ucraina) au scos la suprafață imense erori strategice comise de Putin. Cum se explică acestea?

Tudor Păcuraru: Domnul Putin s-a prezentat în fața Dumei de Stat cu trei bile negre mari. Liderul de la Kremlin conta că, la un an de la așa-zisa ”operațiune militară”, de fapt un război în toată regula, se va putea prezenta în fața Dumei cu o victorie. Nu i-a reușit. Pur și simplu, Bahmutul (oraș din regiunea Donețk, Ucraina) nu vrea să capituleze.

Apoi, a urmat o a doua bilă neagră. Credea că se va prezenta cu o victorie din punct de vedere strategic, respectiv cu un experiment reușit cu racheta Satan 2. Testul cu această rachetă a avut loc chiar când președintele american Joe Biden se afla la Kiev. Dar experimentul a eșuat. Acest lucru este comunicat de surse serioase și este confirmat de faptul că  domnul Putin nu a scos nici un cuvințel despre experimentul cu această rachetă intercontinentală.

A treia bilă neagră vine din faptul că domnul Putin a încercat să aplice fără succes o strategie care a fost aplicată și în Primul Război Mondial. În acest război, prin 1915-1916, lucrurile se împotmoliseră într-un război de tranșee, ceva similar cu ceea ce are loc în momentul de față în estul Ucrainei. Iar în acel moment, Antanta a încercat să caute o versiune ocolitoare. Au încercat o debarcare la Gallipoli, au încercat și au reușit să determine România să intre în război. Au încercat, deci, atacuri pe fronturi laterale, pentru a forța dușmanul principal să își împartă forțele pentru a răspunde la atacuri din mai multe părți.

Domnul Putin a dorit să deschidă un front lateral la Odesa. A dorit să atace din spate Odesa, pentru că acolo adâncimea strategică este mică, ucrainenii neavând posibilitatea să construiască multiple linii de apărare. În plus, în acea zonă, trec două dintre cele patru linii care aprovizionează această parte de sud a Ucrainei.

Practic, Putin și-a făcut o socoteală că poate ataca acea zonă, că poate provoca dezordini mari și, chiar dacă nu cucerea Odesa, liderul de la Kremlin voia măcar să blocheze două dintre drumurile de aprovizionare, să încerce să amenințe România – deci, NATO -, să îi oblige pe ucraineni să își fragmenteze forțele militare. Erau o mulțime de socoteli pe care și le imaginase Putin. Toate au ieșit prost.

Aș vrea să facem o analiză a tentativei eșuate de lovitură de stat pusă la cale de Moscova în Republica Moldova. Cum au fost dejucate planurile lui Putin?

Putin urmărea să pună mâna pe aeroportul din Chișinău. Aceea era problema esențială. Revin: ca să poată aduce, cu avioane Iliușin 76 și cu avioane militare de tip cargou, trupe necesare pentru a încerca o lovitură pe la spate asupra regiunii Odesa sau, dacă nu reușea lovitura prin surprindere asupra acestui oraș ucrainean, măcar să blocheze Odesa, ca să nu mai vină dinspre România provizii și armament.

De undeva a răsuflat secretul. Există bănuiala că secretul despre aceste intenții ale lui Putin vine din Ungaria, pe linie britanică. Într-un fel sau altul, Putin avea nevoie de complicitatea guvernului ungar condus de Viktor Orban pentru a-și realiza aceste planuri.

Mișcarea a constat în racolarea de agenți, de mercenari ai grupării ruse Wagner, din grupările extremiste și rusofile existente în Serbia, transportarea acestora la Chișinău deghizați în suporteri ai unei echipe de fotbal și, în paralel, aducerea din Transnistria de alte elemente rusofile, tot angajate de Wagner.

Acestor oameni li s-a plătit 5.000 de dolari pentru prestația pe care urmau să o facă. Ei trebuiau să ajungă la Chișinău și, în loc să se încaiere, cum fac de obicei suporterii unor echipe de fotbal, ei urmau să acționeze sinergic, devastând stadionul, devastând orașul, ocupând sediul Guvernului, al Președinției, al televiziunii și al radioului, așa cum se obișnuiește la loviturile de stat rusești.

Nu știu exact care era rolul pe care trebuia să îl joace Ungaria în ecuația asta. Probabil rolul Budapestei în acest scenariu era acela de a permite tranziția de avioane cu încărcătură militară spre Belgrad. Aici, militarii unguri s-au pus de-a curmezișul. I-au explicat domnului Orban că, dacă susține acest plan al lui Putin, acest lucru va însemna o trădare a intereselor naționale ale Ungariei, pentru că va reaprinde un nou război în Balcani, va determina sancționarea Serbiei, și, dacă Serbia va fi sancționată ca urmare a acestei tentative de lovitură de stat în Republica Moldova, va cădea și proiectul marii magistrale chinezești care leagă portul grecesc Pireu de Budapesta, cu pagube incomensurabile nu numai pentru chinezi, ci și pentru Ungaria.

Din această cauză, China a venit cu un plan de pace după eșecul acestei tentative de lovitură de stat pe care rușii voiau să o organizeze la Chișinău. Din această cauză, publicul domnului Putin, alcătuit din înalți demnitari ruși, adoarme la discursurile lui, fiindcă deja la Moscova are loc o tranziție de putere.

Nu se poate să îi spui ”nu” Chinei, singurul tău aliat, de paisprezece ori mai mare ca economie decât Rusia. Or, Putin, prin acest plan de lovitură de stat în Republica Moldova, a comis gafa gafelor: le strică chinezilor afacerile. Revin la Ungaria. Militarii unguri i-au explicat lui Viktor Orban că strică și el afacerile cu chinezii de care depinde prosperitatea Ungariei, iar, în plus, gestul său de susținere a planurilor lui Putin va fi considerat de NATO ca o trădare.

Vă spun un mare secret. Încă din 1990, noi ne-am înțeles excelent cu militarii unguri, nu cu politicienii unguri, care au accese periodice de tot felul de idei revanșarde. Militarii unguri sunt profesioniști și știu că, atunci când politicienii lor fac o prostie, aceasta se plătește cu sângele nostru, al militarilor. Din această cauză, sunt mult mai realiști și mai moderați. E vorba de viață și de moarte. Așa că militarii unguri l-au avertizat pe Viktor Orban că susținerea planurilor lui Putin va fi considerată o trădare fățișă a Ungariei față de NATO și de Uniunea Europeană.

Premierul Orban a reacționat furios, dând afară câteva sute de înalte figuri ale armatei ungare. I-a trecut în rezervă peste noapte. Orban a reprodus genul de lovitură împotriva armatei pe care a practicat-o domnul Erdogan în Turcia cu câțiva ani în urmă, ca să aibă mâinile libere, să poată acționa la o adică și împotriva curentului general din NATO. Este evident că domnul Orban a fost deja categorisit. Va veni momentul când și Viktor Orban va trebui să treacă pe la ghișeu să plătească.

Una peste alta, din acest focar de contradicție între armată și puterea politică a pornit știrea că la Chișinău, cu sprijinul lui Viktor Orban, Putin vrea să dea o lovitură de stat în Republica Moldova, care ar urma să se întâmple așa și așa.

Informația nu a provenit de la americani. Poziția inițială a Statele Unite a fost aceea că nu deține date despre o asemenea lovitură. Atunci de la cine putea porni? Singurii din NATO de la care poate porni cu adevărat o asemenea informație sunt britanicii care au o artă a culegerii de informații greu de egalat. S-au verificat informațiile.

Autoritățile i-au prins pe mercenarii Rusiei pe aeroportul din Chișinău. Au fost interogați și au mărturisit totul. Au explicat cum ar fi trebuit să se desfășoare planul loviturii de stat.

Acum, Statele Unite, prin președintele Biden, a dat avizul doamnei Maia Sandu. A cerut o ovație. Trebuie să ținem cont că domnul Biden, ca și alți lideri ai elitelor europene și euro-atlantice, face parte dintr-o anume structură discretă: masoneria. Practic, președintele Biden a cerut o ovație, adică o aprobare publică a doamnei Maia Sandu. E mare lucru.

La Belgrad, autoritățile au început să îi aresteze pe cei implicați, fiindcă Serbia nu are chef să se trezească peste noapte blocată de embargoul occidental din cauza unei astfel de situații.

La Tiraspol, autoritățile așa-zis oficiale au început să se jure că nu au de gând să dea peste cap ordinea din Republica Moldova, că nu sunt puși pe război. Îi înțeleg. Planurile acestea ale lui Putin au fost concepute pe la spatele transnistrenilor, peste capul lor. Toate aceste arată până la urmă că mișcarea dorită de Putin a fost una disperată. A ieșit prost pentru Putin și bine pentru România și Republica Moldova.

Este scandalul canalului Bâstroe un subiect fabricat de mașina de dezinformare rusească?

În momentul de față, nu avem date certe, ceea ce, pentru mine, este îngrijorător. Administrația Deltei Dunării spune că nu au loc lucrări de adâncire, ci este vorba de o întreținere care se face în rate de o zi-două de muncă și la un volum care nu ridică suspiciuni că ar fi vorba de adâncimea Canalului Bâstroe. O fi așa, nu o fi? Prost este că nu știm.

Și mai prost este că acest subiect ajunge în presă în momentul în care nu știm. Asta înseamnă că nu discutăm serios cu partenerii ucraineni. Înseamnă că ai noștri nu își fac datoria unde ar trebui să și-o facă. Și, mai înseamnă că marșăm la niște dezinformări, urmând să plătim mai târziu cu vârf și îndesat.

Cu muți ani în urmă, când a început acest proiect Bâstroe, am participat și eu la evaluare. Vreau să vă spun că nu se poate face o adâncire a canalului cu digurile existente. Și atunci? Din moment ce ucrainenii nu au umblat la diguri, cum au adâncit canalul?

Deci, sunt niște chestiuni tehnice concrete care trebuiau să atragă atenția ca să nu ne lansăm în controverse cu Ucraina sau cu orice alt stat vecin, înainte de a fi edificați. Mai ales când cunoaștem eficiența dezinformărilor rusești.

Acum două zile am citit o analiză din Financial Times în care scria negru pe alb că, în următorii zece ani, principalul șantier al lumii va fi reconstrucția Ucrainei, care va costa câteva sute de miliarde de dolari. Aici, cei care au dat armament sunt cei care vor fixa porția. Deci, ordinea este: Statele Unite, Marea Britanie și, după aceea, ceilalți. Noi, dacă ne mai certăm mult pe subiecte din acestea fabricate, cum este cel legat de adâncimea neverificabilă a unui canal, o să ajungem la coada listei.

Oamenii nu înțeleg că războiul nu este un meci de fotbal, ci este o chestiune condamnată de dreptul internațional. Noi avem o mulțime de formatori de opinie care contestă de-a dreptul valoarea Cartei ONU, care contestă bazele dreptului internațional. Îi vezi că spun: «Din moment ce, pe vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea până nu știu unde, hai să cerem de la Ucraina, hai că, dacă va învinge, Putin ne va face și nouă parte. Iar rușii, darnici cum îi știm – în afară de tezaurul luat de la noi –, ne vor da înapoi ceasurile și bucata noastră din Ucraina. Acestea sunt iluzii periculoase. Sunt tâmpenii.

Există numeroase scenarii privind  o reconfigurare a unei noi uniuni regionale, văzută poate ca o pregătire a aderării în viitor a Ucrainei la Uniunea Europeană, pe modelul geopolitic sugerat de vechiul proiect Intermarium, la care și România ar putea participa. Este posibilă în viitor, după încheierea războiului, o astfel de reconfigurare regională?

În momentul de față, alte state mai educate, aș zice, în care elita politică nu este atât de – scuzați expresia! – tâmpă, constituie deja o structură de cooperare regională foarte rapid alcătuită. În esență, Ucraina se va integra în ceva care va constitui un fel de nou Grup de la Vișegrad, adică o formă de cooperare regională apropiată polono-ucraineano-baltică. În această structură regională se colaborează deja politic, economic, militar.

România ajută militar Ucraina fiindcă alții ne-au împins de la spate, iar noi nu avem cine știe ce voință politică și nici perspective. La noi, din punct de vedere politic, este o băltire totală cu momente de genul Bâstroe. Iar din punct de vedere economic, ai noștri nici nu s-au gândit că o asemenea structură regională există și că avem interesul să participăm la ea.

Ia naștere o structură de la Marea Baltică la Marea Neagră. Acesta este viitorul Europei. Punctul de inflexiune al Europei se plasează, din ce în ce mail mult, de la tandemul franco-german, care s-a dovedit atât de incapabil, către o uniune din aceasta regională, bazată pe o cooperare economică extinsă între statele baltice, Polonia, Ucraina, împreună cu Republica Moldova, care e mult mai descurcăreață.

Noi suntem fiii ploii. Clasa politică pe care o avem nu știe pe ce lume este. Lucrurile despre care vă vorbesc sunt deja agreate. Ultimul pion care lipsea din ecuația asta era Republica Moldova – pe care Putin voia să o destabilizeze – pentru ca proiectul geopolitic Intermarium să se realizeze.

Putem analiza eventuale scenarii de viitor, dincolo de evoluția punctuală militară a frontului din Ucraina. Să ne imaginăm, deci, un eventual scenariu post-conflict. Cum credeți că va evolua în viitor situația din Ucraina?

Marea bătălie va începe după sfârșitul războiului. În momentul de față, nu știm cu exactitate care vor fi evoluțiile în Rusia sau în Ucraina, dar știm care sunt evoluțiile în Europa. Uniunea Europeană și-a dat seama că trebuie să își construiască o vecinătate viabilă, mai ales după ce a văzut ce probleme întâmpină în relația cu Turcia.

Europa a înregistrat o trezire, iar această trezire la realitate este în primul rând o trezire la problemele de actualitate. Aceste probleme de actualitate se referă în momentul de față la nevoia de a menține unitatea tuturor europenilor. Cetățenii europeni trebuie să simtă că fac parte din marea familie a valorilor comune.

Cred că această problemă se va pune și în ceea ce privește Ucraina. Ucraina va ieși din acest război devastată. Se va impune o reconstrucție economică. Această reconstrucție economică va fi mult ușurată de faptul că Ucraina este menită să devină vitrina Occidentului în relația sa cu Rusia.

Așa cum Uniunea Sovietică s-a străduit să facă din Republica Democrată Germană vitrina sistemului socialist în relația cu Germania federală, dar nu a prea reușit. În schimb, Republica Federală Germania a fost vitrina atractivă a capitalismului occidental exact sub nasul lagărului socialist, și asta a ieșit bine. În același mod, mă aștept ca, într-un interval de cinci-șapte ani, Ucraina să devină vitrina Europei sub nasul unei Rusii din ce în ce mai închisă în sine, băgată într-un rol care nu i se potrivește de către un leadership politic și militar total anacronic.

Privind peste hotar la ucraineni, la cum o duc și în ce tip de stat trăiesc, de ce libertăți dispun, rușii își vor da seama că au făcut o alegere istorică greșită încercând să reînvie Uniunea Sovietică. Dacă este să facem o comparație cu efectul de atracție-respingere a două sisteme diferite din Peninsula coreeană, aș putea spune că Rusia devine din ce în ce mai mult o Coree de Nord, în timp ce Ucraina va fi o Coreea de Sud.

Care vor fi prioritățile Ucrainei după ce se va termina războiul? Acum, ucrainenii se luptă cu îndârjire să își apere țara în fața agresorului rus. Care vor fi provocările interne, odată cu începerea reconstrucției țării?

Ucraina își va da seama că trebuie să construiască o unitate internă. Vedeți, ei au o mare problemă: cam o cincime din populația țării se consideră a fi etnici ruși. Nu poți să condamni Rusia și pe ruși laolaltă cu toți cei care nu sunt ucraineni, la grămadă, deoarece asta ar însemna pentru Ucraina să își condamne un sfert din populație, populație care nu a greșit cu nimic. Nu au manifestat trădare față de statul ucrainean. Nu sunt de partea lui Putin. Dimpotrivă. Și etnicii ruși încasează bombardamentele rusești alături de etnicii ucraineni.

Încă mai apar sclipiri din astea de naționalism etnocentric în Ucraina, cum a fost, de pildă, faimoasa inițiativă legislativă cu învățământul în limbile minorităților naționale. Această inițiativă legislativă ucraineană a fost făcută de fapt să lovească în ruși, dar, în esență, ea lovește în unitatea poporului ucrainean.

Ucrainenii nu își vor putea reconstrui țara decât refăcând unitatea Ucrainei printr-un naționalism de tip civic. Deviza ar trebui să fie: suntem toți cetățeni ai acestei țări, indiferent că suntem de etnie rusă sau ucraineană, de aceea vom încerca să o refacem împreună. Deocamdată, Ucraina nu prea pare luminată întru totul de această idee, iar aici vor avea mult de lucru.

Ucrainenii au realizat totuși progrese pe această cale. Faptul că au ales un președinte cu origini evreiești, faptul că premierul ucrainean, în momentul de față, este o persoană tot cu origini evreiești arată că ucrainenii reușesc să depășească aceste mentalități seculare. Trebuie ajutați. Trebuie să îi înțelegem. Nu trebuie să amorsăm un nou conflict în detalii.

Ucrainenii se vor confrunta cu probleme destul de mari privind integrarea etnicilor ruși. Deci, ucrainenii au în față niște provocări însemnate. Unele, cum sunt cele economice, pot fi rezolvate; celelalte, care țin mai degrabă de mentalitate, cred că vor mai dura ceva.

Credeți că oameni politici europeni, ca Viktor Orban sau cancelarul Karl Nehammer, fac jocurile Rusiei? În ce măsură refuzul lui Nehammer ca România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen slujește de minune intereselor Kremlinului? 

Un om politic, ca să ajungă în postura aceasta de șef de guvern, este în primul rând o persoană foarte realistă. O asemenea persoană nu poate fi bănuită că ia decizii după cum îl taie capul sau după ce a visat azi-noapte. Deciziile care nouă ni se par inexplicabile au de fapt explicații, iar, adesea, aceste explicații sunt foarte simple. Ajunge să ne uităm în trecutul omului sau al instituției.

De exemplu, în ceea ce îl privește pe domnul Viktor Orban, deciziile sale aparent inexplicabile în favoarea agresorului rus s-ar putea să aibă o explicație. Presa din Ungaria vorbește de mai bine de cincisprezece ani despre legăturile domnului Orban cu fosta poliție politică comunistă ungară și despre posibilitățile ca aceste documente care atestă colaborarea sa să fi ajuns în mâna KGB.

De remarcat faptul că, și în Parlamentul European, a fost evocată în mod deschis posibilitatea ca domnul Orban să fie șantajat de serviciile secrete rusești ca să ia aceste atitudini pro-Putin. Ideea a fost exprimată public inclusiv de purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, domnul Michael Gahler.

La fel și în Austria. Dacă ne uităm puțin peste istoricul funcției de cancelar de la Viena, constatăm că doi dintre predecesorii domnului Karl Nehammer încasează în momentul de față sume considerabile ca membri în consiliile de administrație ale Naftogaz sau ale căilor ferate rusești. Nu mă îndoiesc că un cancelar austriac se pricepe la căile ferate din Rusia.

Atunci, vă întreb, care să fie oare explicația unor decizii luate de Viena și care convin de minune Rusiei? Explicația este că acești oameni au acceptat un alt set de valori, diferit de cel pe care îl am eu și îl aveți și dumneavoastră. Ei au acceptat un set de valori care nu corespunde cu legea internațională. Ei au acceptat să abdice de la ea și de la interesele fundamentale ale celor care i-au numit în funcția de cancelari, care i-au propulsat în fruntea statului austriac, în numele unor interese personale care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la iveală.

În momentul în care domnul Nehammer va ajunge în consiliul de administrație la Gazprom, în acel moment nu ne mai rămâne decât să ne resemnăm. A făcut tot răul pe care l-a putut face. Iar următorul cancelar austriac va încerca și el să ne facă tot răul, dacă va fi lăsat.

Mă întrebați cum decizia lui Nehammer de a ne lăsa pe noi și pe bulgari în afara spațiului Schengen servește de minune intereselor lui Putin. În momentul de față, pentru că noi și bulgarii nu suntem în Schengen și din cauza faptului că Turcia a închis Strâmtoarea Bosfor, fiind îndreptățită să o facă, conform Tratatului de la Montreux – vechi de nouăzeci de ani -, aprovizionarea Ucrainei cu combustibil și cu armament este grav întârziată. Aprovizionarea pleacă din Grecia, din Portul Alexandropolis, de acolo se îndreaptă spre Bulgaria, unde camioanele care transportă arme sunt ținute câteva zile într-o coadă enormă, pentru că există o graniță Schengen care nu ar trebui să existe. De acolo merg mai departe și vin la granița românească, unde, iarăși, stau la o enormă coadă, fiindcă acolo se mai adaugă la rând și camioanele cisternă care transportă din Bulgaria motorina pentru Ucraina. Asta înseamnă încă o coadă de trei-patru zile. Astfel, este diminuată cu 50-60% capacitatea feroviară și rutieră de a sprijini Ucraina. Evident, câțiva ani de salariu copios în consiliul de administrație al Gazprom este o compensație minimală pentru acest fantastic succes al serviciilor de spionaj rusești.

România este de facto în Schengen, acționează de cincisprezece ani ca un membru de facto al spațiului Schengen. Avem mai puține incidente de frontieră decât alte state membre, cum este Olanda.

Presa olandeză scrie că peste nouăzeci de vapoare au încălcat în Olanda, cu permisiune specială, de la vârful statului, embargoul impus Rusiei, în urma presiunilor diferitelor firme olandeze interesate de business cu rușii. Ca urmare, rachetele rusești de croazieră care pică astăzi peste Kiev au în ele circuite integrate fabricate în Olanda. Astea sunt dezvăluirile presei olandeze, nu o zic eu. Este în Olanda un mare scandal pe această temă. Dar, tot noi, românii și bulgarii, suntem descriși ca aceia care nu sunt capabili să protejeze frontierele interioare și exterioare ale Uniunii Europene, nu exportatorii olandezi de cipuri pentru rachetele rusești.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Un an de război în Ucraina. Teroare, cruzime și disperare în 365 de zile care au resetat lumea. Fost comandant NATO: ”Este exclusă o negociere de pace, au scopuri antagonice”

EXCLUSIV | Radiografia unui an de război în Ucraina. Analist: ”Rusia nu mai este o mare putere, dar poate cauza distrugeri. Nu vor fi negocieri Putin-Zelenski, să ne dorim o întâlnire cu urmașul lui Putin”

INTERVIU EXCLUSIV | Bill Browder, inamicul public numărul 1 al lui Putin: ”Războiul lui din Ucraina este unul de distragere a atenției, să nu vadă rușii sărăciți cât a devalizat bugetul”