UPDATE | Un autocar cu 33 de pasageri s-a răsturnat pe un drum din Arad. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat (FOTO-VIDEO)

Publicat: 10 12. 2022, 22:20
Actualizat: 10 12. 2022, 22:24

Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat sâmbătă seară (în jurul orei 19:00), pe DJ 792C, la ieşirea din Buteni spre Cuied, în județul Arad. Autocarul, care este înmatriculat în județul Timiș și efectua un transport turistic, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat înr-un șanț. După apelul la 112, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

UPDATE – Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat

Începând cu ora 20:40, Planul Roșu de Intervenție a încetat și forțele s-au întors la bază. În urma evaluării medicale de la fața locului, opt victime au fost transportate la spital, conștiente și cooperante. Ulterior, a mai ajuns la spital unul dintre pasagerii răniți în accident.

Trei persoane s-au deplasat către domiciliu cu mijloace proprii, restul persoanelor fiind transportate într-o sală a Primăriei din Buteni.

FOTO – ISU Arad

Știrea inițială:

La faţa locului au intervenit forţe şi mijloace ale ISU Arad „Vasile Goldiş”, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime, un echipaj SMURD TIM, 10 SMURD B2, cu sprijin de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), o ambulanţă C şi 9 ambulanţe tip B.

FOTO – ISU Arad

De asemenea, din dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), ISU Timiş a trimis trei autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi trei echipaje de prim ajutor tip B.

Toate cele 33 de persoane (șoferul și 32 de pasageri) s-au evacuat din autocar şi nu sunt persoane încarcerate, potrivit sursei citate.

FOTO – ISU Arad

Șapte dintre ele au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital, conștiente și cooperante. Șoferul autocarului a fost verificat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

FOTO – ISU Arad