Un avion cu zeci de călători a încercat de două ori să aterizeze la Sibiu, dar nu a reușit, din cauza vântului

Publicat: 22 11. 2024, 16:18
Foto: Pixabay, caracter ilustrativ

Un avion cu zeci de pasageri la bord, care venea din Germania, de la Nuremberg , nu a reușit să aterizeze vineri, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu (AIS), din cauza vântului foarte puternic. Sibiul este sub cod roșu de vânt, iar aeronava a fost deviată la Cluj.

Pilotul a încercat să aterizeze de două ori, dar nu a reușit, din cauza vântului foarte puternic.

„Vă informăm că zborul Nuremberg- Sibiu programat pentru aterizare la ora 12,00 a fost deviat la Cluj din cauza condiţiilor meteorologice de pe Aeroportul Sibiu, respectiv vânt de forfecare cu viteza de 24 de noduri (44 km/oră). Aeronava a încercat de două ori aterizare până la luarea acestei decizii. Aeronava are o capacitate de 180 de locuri”, a explicat Alexandra Păcurar, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional Sibiu, citat de Agerpres.

Potrivit AIS, pasagerii care vor ateriza la Cluj vor fi transportaţi pe cale rutieră către Sibiu.

De asemenea, și zborurile ulterioare programate pentru vineri vor înregistra întârzieri la plecare şi sosire.

Sibiul se află încă din cursul dimineţii sub avertizări de cod roşu şi cod portocaliu de vânt puternic.

Avertizare Cod Roșu de viscol

Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de viscol valabil începând de vineri, ora 5:00, până la ora 14:00, în Carpații Meridionali (județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița), unde vântul va atinge 120 km/h la altitudini de peste 1700 m, determinând vizibilitate zero și formarea de troiene de zăpadă.

Aceste condiții vor face ca deplasările să fie extrem de riscante.

De asemenea, o meteorologii au emis și un cod galben de vânt și ninsori este valabil în Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei, Oltenia și sudul Transilvaniei, inclusiv în Carpații Meridionali și Orientali. Aici, vântul va suflă cu intensificări de 50-70 km/h, iar rafalele pe creste vor depăși 80-90 km/h, viscolind zăpada.

Pe parcursul zilei de vineri, 22 noiembrie, vântul va intensifica și în vestul, nord-vestul și centrul țării, cu viteze de până la 70 km/h, iar în zonele montane vor continua ninsorile. În unele zone, va cădea un strat de zăpadă de peste 10-20 cm, cu viscol puternic.