Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia
Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a prăbuşit – duminică după-amiază – peste mai multe magazine în centrul oraşului turistic Gramado din sudul Braziliei, au anunţat oficiali ai apărării civile.
„Din păcate, primele informaţii indică faptul că ocupanţii aeronavei nu au supravieţuit”, a declarat guvernatorul Eduardo Leite într-o postare pe platforma de socializare X.
Potrivit Biroului de Securitate Publică din statul Rio Grande do Sul, citat de News.ro, cel puţin 15 persoane au fost transportate la spitalul din oraş, majoritatea suferind de inhalarea fumului cauzat de incendiul declanşat de accident.
Înainte de a se prăbuşi peste un magazin de mobilă, mica aeronavă a lovit mai întâi hornul unei clădiri, apoi etajul al doilea al unei case, au declarat autorităţile. Resturile epavei, în flăcări, au ajuns și la un han din apropiere.
FOTO – Captură video: X