Un avion Spartan a avut probleme tehnice în timpul unui zbor. Echipajul a decis oprirea motorului stâng
O aeronavă C-27J Spartan, care efectua, în această dimineață, un zbor de rutină între Câmpia Turzii și Otopeni, a avut probleme tehnice. Echipajul aeronavei a raportat o semnalizare la bord cu privire la funcționarea defectuoasă a motorului stâng și a decis să îl oprească.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, echipajul unei aeronave C-27J Spartan, care efectua, în jurul orei 07.40, un zbor de rutină între Câmpia Turzii și Otopeni, a fost confruntat cu o situație neașteptată. Este vorba despre o semnalizare la bord cu privire la funcționarea defectuoasă a motorului stâng.
„Echipajul a aplicat procedurile standard prevăzute pentru această situație în normele de exploatare a aeronavei, oprind motorul stâng. Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul de destinație, Otopeni, în jurul orei 8.00”, informează MApN.
În urma acestui incident, nu s-a declarat situație de urgență și nu a fost necesară intervenția echipajelor specializate de la sol.
La bordul avionului se aflau șapte militari, dintre care trei membri ai echipajului și patru pasageri.
Potrivit procedurilor standard, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a numit o comisie de cercetare a acestui eveniment de zbor pentru a stabili cauzele producerii acestuia.
CITEȘTE ȘI:
Pacient cu arsuri, transportat în Germania cu o aeronavă militară (VIDEO)