Un azil de bătrâni a fost evacuat după o explozie provocată de un bărbat de 80 de ani, care și-a aprins o țigară în timp ce folosea o mască de oxigen
O butelie portabilă de oxigen a explodat, duminică, în jurul prânzului, într-un azil de bătrâni din Timișoara, care, din fericire, nu a fost urmată de un incendiu. Echipajele de prim ajutor venite la fața locului au evacuat pacienții, iar autorul incidentului, un octogenar care a încercat să își apridă o țigară în timp ce folosea aparatul, a fost transportat la spital.
Echipajele de intervenție de urgentă au fost sesizate, duminică, la ora 11:46, prin apel la 112, despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la căminul de bătrâni „Azil Royal” din Timișoara.
Mobilizare semnificativă
Potrivit unui comunicat al Inpectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, pentru gestionarea evenimentului a fost alertat Detasamentul 1 de Pompieri Timișoara, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o ambulanță SMURD tip B, o ambulanță SMURD tip C cu un ofițer și zece subofițeri.
Din fericire, odată ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu, totuși, au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului 2 al construcției și au ventilat toate încăperile.
„Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul 2 al clădirii în care se aflau doi pacienți. Unul dintre pacienți, dependent de oxigen și care folosea o mască de oxigen a încercat să-si aprindă o țigară, moment în care s-a produs explozia. Pacientul, un bărbat in vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradul 2 si 3 în zona feței și posibile arsuri ale căilor respiratorii fiind intubat și transportat la UPU Spitalul Județean”, a transmis ISU Timiș.