Un bărbat a aflat că are cancer, după un control banal. Ce simptome l-au trimis la medic
Un american a aflat, în mod întâmplător, că are cancer după ce a mers la medic pentru o tuse care nu îi mai dădea pace. Avea simptome asemănătoare unei banale răceli, la fel ca și familia sa, dar el a fost singurul care avea stări de rău și după câteva săptămâni. Toți au făcut mai multe teste Covid, dar au ieșit negative.
Îngrijorat, bărbatul a mers la un control la spital, unde a primit vestea devastatoare. În urma investigațiilor, medicii i-au descoperit în plămâni formațiuni specifice cancerului.
„Bărbatul, Jason, a mers la Urgențe pentru că se simțise rău timp de șase săptămâni și spera că va avea nevoie doar de antibiotice pentru a «scăpa în sfârșit» de boală”, a spus dr. Erika Kube, medic de urgență la spitalul Mid-Ohio, în The Columbus Dispatch, citată de Digi 24.
El a crezut – inițial – că a răcit, așa cum i se întâmpla în fiecare toamnă, dar simptomele se agravau în fiecare zi.
„Bărbatul, care fuma încă din adolescență, tușea, avea febră intermitentă, se simțea obosit și adormea la prânz de mai multe ori pe săptămână, ceea ce nu i s-a întâmplat niciodată”, a spus Kube.
Jason i-a spus doctoriței că el și membri familiei sale au avut aceleași simptome de răceală, la început, și a crezut că asta era și în cazul său.
„A început să se îngrijoreze la ceva timp după ce toți ai lui s-au vindecat, dar el a continuat să tușească. Starea lui nu s-a ameliorat deloc nici după ce a luat vitamine, a început să mănânce mai sănătos și a redus din țigări. Fumatul îi provoca «crize teribile de tuse»”, spune Kube.
O radiografie a arătat că bărbatul avea mai multe mase suspecte în ambii plămâni.
Cancerul pulmonar provoacă cele mai multe decese
Cancerul pulmonar este forma de cancer care provoacă cele mai multe decese în întreaga lume, fumatul fiind principala cauză a acestei boli, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), potrivit CDC.
Se așteaptă ca un număr de 236.740 de oameni din SUA să fie diagnosticați cu această afecțiune în acest an, iar 130.180 de oameni vor muri din această cauză, estimează Societatea Americană de Cancer.
De asemenea, persoanele cu rude care au avut această afecțiune pot fi expuse unui risc mai ridicat, dar nu se știe clar dacă acest lucru are legătură cu genetica sau pentru că fumează ori din cauza potențialei expuneri la substanțe chimice din mediu, cum ar fi radonul.
Potrivit CDC, simptomele cancerului pulmonar includ: tuse care se agravează sau care nu dispare, durere în piept, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, scădere inexplicabilă în greutate, tuse cu sânge, senzație de oboseală și infecții în piept.