Un bărbat a intrat cu mașina în poarta Palatului Parlamentului. Șoferul s-a luptat cu jandarmii și polițiștii rutieri
Un bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice a intrat cu mașina, joi, într-una dintre porțile de acces ale Palatului Parlamentului. Pentru că era recalcitrant, acesta a fost încătușat de jandarmi și internat de urgență la Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia”.
Incidentul a avut loc în jurul orei 04:00, când un jandarm care făcea de pază la Palatul Parlamentului, intrarea de la Senat, a văzut cum un șofer aflat la volanul unui autoturism cu numere de Dâmbovița a dat cu spatele și a lovit poarta de acces.
Potrivit Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, jandarmul a intervenit și i-a cerut șoferului actele, moment în care acesta ar fi devenit recalcitrant. La fața locului a intervenit și un echipaj al Brigăzii Rutiere aflat în zonă, care a ajutat la încătușarea individului.
Șoferul a fost internat la psihiatrie
Pentru că părea să aibă probleme psihice, bărbatul a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul de Psihiatrie, pentru îngrijiri.
În urma incidentului, a fost întocmit un dosar penal, pentru distrugere și refuzul de recoltare de probe biologice, care este instrumentat de judiciariștii Secției 17 Poliție.
Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că șoferul se află în evidența persoanelor cu probleme psihice încă din 2018 și a fost internat în mai multe rânduri. În acest sens, polițiștii au deschis o anchetă și pentru a stabili de ce persoana respectivă deținea în continuare permis de conducere, în condițiile în care, potrivit legii, ar fi trebuit să piardă, cel puțin temporar, dreptul de a conduce pe drumurile publice.