Un bărbat a mărturisit în direct la TV, cu lacrimi în ochi, că și-a UCIS mama: „Nu mai puteam să mă înțeleg cu ea. Nu știu de ce am făcut-o”
Lorenzo Carbone, un italian în vârstă de 50 de ani, a recunoscut că și-a ucis mama, în timp ce vorbea cu un jurnalist în fața casei sale și era în direct la televiziune. Bărbatul a cedat nervos, mărturisindu-și crima în timp ce era intervievat.
Bărbatul a recunoscut că și-a strangulat mama până la moarte, după ce a fost găsit în fața casei sale din Spezzano di Fiorano, în provincia Modena din nordul Italiei, de către un jurnalist relatează Sky News.
Poliția a fost chemată imediat la fața locului, iar Carbone a fost reținut și dus în arest. Mama bărbatului, o femeie în vârstă de 80 de ani, fusese găsită moartă în pat, de către fiica sa, duminică după-amiază. Potrivit presei locale, Carbone a izbucnit în lacrimi în timpul interviului.
„Nu mai puteam suporta, nu mai puteam să mă înțeleg cu ea. Nu știu de ce am făcut-o”, a precizat suspectul.
Carbone a declarat că a folosit niște dantelă pentru a-și ucide mama, după ce a încercat diverse alte metode. El a devenit imediat suspect, după crimă, iar polițiștii au început să-l caute, într-un efort care a implicat pompieri și utilizarea de drone, potrivit sursei citate.
Acesta s-a întors la domiciliul său, 24 de ore mai târziu, potrivit jurnalistului italian, care sugerează că astfel el a intenționat să se predea, notează La Repubblica.
Jurnalistul a descris momentul în care l-a văzut pe Carbone apropiindu-se de casa lui și a spus: „Nu m-aș fi gândit niciodată că mă voi afla în fața unui presupus criminal. La un moment dat, am observat un bărbat care se apropia de intrare, transpira, era într-o stare de confuzie”.
Jurnalistul l-a întrebat cine este, iar Carbone a răspuns… „Eu sunt”.
Autopsia trupului neînsuflețit al mamei lui Carbone urmează să fie efectuată în zilele următoare.