Prima pagină » Actualitate » Un bărbat a uitat 5.900 de lei într-un bancomat din Arad. Cine i-a găsit și ce a făcut cu banii

Un bărbat a uitat 5.900 de lei într-un bancomat din Arad. Cine i-a găsit și ce a făcut cu banii

Un bărbat a uitat 5.900 de lei într-un bancomat din Arad. Cine i-a găsit și ce a făcut cu banii
Sursă FOTO - caracter ilustrativ: Shutterstock

Un septuagenar a uitat 5.900 de lei într-un bancomat, din cauza că a apăsat greșit pe butoanele aparatului. Banii au fost găsiți de un jandarm care se afla în zonă și, astfel, banii au ajuns înapoi la bătrân.

Bărbatul se afla în fața unui bancomat și vizibil depășit de tehnologie, a apăsat pe butoane crezând că a dat comanda de vizualizare fonduri. Convins că operațiunea s-a finalizat a plecat fără să conștientizeze că de fapt bancomatul pregătea suma ,,solicitată’’, transmite Jandarmeria Arad.

În apropiere, se afla un jandarm aflat în timpul liber care aștepta să-i vină rândul pentru a efectua operațiuni la același aparat. Văzând bancomatul liber s-a apropiat, însă nu a putut face nicio operațiune.

Aparatul scotea acel sunet specific de eliberare fonduri solicitate. Imediat fanta s-a deschis scoțând la iveală suma de 5.900 de lei.

Jandarmul a înțeles imediat ce s-a întâmplat și a început să-l caute cu privirea pe cel care folosise aparatul înaintea sa, însă nu l-a mai văzut.

A luat banii din bancomat și a intrat în sediul băncii unde i-a predat unui angajat pe bază de proces verbal.

La ieșire din bancă, jandarmul l-a întâlnit chiar pe septuagenar, care și-a dat seama ce s-a întâmplat. Jandarmul l-a liniștit spunându-i că banii sunt în siguranță, îi poate recupera și i-a recomandat să fie mult mai atent pe viitor.

„Șansele să rămână fără bani au fost mari”, precizează reprezentanții Jandarmeriei Arad.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și