Un bărbat de 41 de ani din Sectorul 5 al Capitalei a fost reținut după ce ar fi sustras roțile unor autoturisme dintr-un parc auto. Abia când a fost dus la audieri s-a aflat că hoțul își făcuse un obicei din acest tip de furt.
Polițiștii de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție au reținut, în data de 26 ianuarie 2024, un bărbat fiind suspectat de furt calificat cu un prejudiciu de 4.700 de euro.
Polițiștii Capitalei au depistat un bărbat de 41 de ani, în Sectorul 5, la scurt timp după ce sustrăsese patru roți de autoturism din curtea unui parc auto din același sector, prejudiciul fiind evaluat la 1.200 de euro.
Bărbatul a fost imobilizat și dus la audieri, unde s-a constatat că, la data de 24 ianuarie 2024, el mai sustrăsese patru roți de autoturism din același parc auto, cu un prejudiciu estimat la 3.500 de euro.
Pe baza probatoriului adunat, individul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt în desfășurare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, referitor la două acte materiale distincte, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă ani grei în spatele gratiilor.