VIDEO | Un șofer în vârstă de 73 de ani a murit într-un grav accident rutier, produs pe un drum din județul Cluj

Publicat: 08 04. 2022, 21:49
Actualizat: 08 04. 2022, 21:52

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a murit, vineri după-amiază, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un cap de pod, într-o localitate din judeţul Cluj.

„La data de 8 aprilie, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs în jurul orei 17.50, pe DN1 E60, pe raza localității Copăceni. Din primele date, un bărbat de 73 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Cluj-Napoca spre Copăceni, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, fiind proiectat în afara părții carosabile”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean ( IPJ) Cluj, citați de stiridecluj.ro.

FOTO – Știri de Cluj

La fața locului s-a intervenit cu echipaje SMURD și de Ambulanță, dar și pompieri din cadrul Detașamentului Turda.

De asemenea, a fost solicitat și un elicopter SMURD, dar șoferul nu mai prezenta semne vitale. Medicii sosiți la fața locului au încercat, totuși, manevre de resuscitare, dar fără succes.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

FOTO – Știri de Cluj

VIDEO – ISU Cluj