Un bărbat din Buzău și-a înjunghiat MORTAL soția, dar în fața anchetatorilor a susținut că totul altceva

Publicat: 12 06. 2023, 22:13
Actualizat: 12 06. 2023, 22:19
Sursa - Arhivă: Poliția Română (Foto cu caracter ilustrativ)

Un bărbat din localitatea Sărata din comuna Ulmeni, județul Buzău, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, duminică, şi-a înjunghiat mortal soţia, în vârsta de 53 de ani, în urma unui conflict spontan.

Ulterior, el a susţinut în faţa anchetatorilor că nu a intenţionat să o rănească pe femeie, ci doar a încercat să facă o „glumă”.

„Bărbatul a fost arestat preventiv 30 de zile pentru infracţiunea de violenţă în familie sub aspectul comiterii infracţiunii de omor. Decesul a survenit în urma unei plăgi înţepate hemitorace stâng”, a declarat pentru Agerpres, Cecilia Iana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea exactă a faptelor care au provocat moartea femeii.