Un bărbat din Florida a avut parte de un ȘOC după ce s-a întors acasă din vacanță. Ce se întâmpla în locuința sa
Un bărbat din Florida a avut parte de o surpriză neplăcută când s-a întors acasă după ce a fost plecat timp de șapte luni în Noua Zeelandă. El a descoperit că locuința sa fusese spartă și că o persoană locuia acolo.
Proprietarul s-a întors dintr-o călătorie de șapte luni în Noua Zeelandă și a constatat că locuința sa din nordul Floridei fusese vandalizată, potrivit Insider.
Hotărât să prindă intrusul în flagrant delict, proprietarul a dormit într-un dulap cu un pistol și a așteptat întoarcerea ocupantului ilegal. Proprietarul i-a cerut bărbatului să iasă din casă, iar cei doi s-au certat cu privire la cine deținea de fapt proprietatea. Proprietarul casei a tras apoi un foc de armă spre ușa din față, făcându-l pe bărbat să fugă.
Ulterior, el a sunat la poliție, spunând că a fost împușcat și susținând, de asemenea, că este proprietarul de drept al casei, însă a fost arestat. Mai mult, în timpul unei percheziții, s-a descoperit că avea în posesie metamfetamină și o cantitate mică de marijuana. Bărbatul care a ocupat ilegal casa a fost acuzat pentru deținere de droguri și de violare de domiciliu. El le-a mai povestit polițiștilor că „locuia în casă de câteva luni”, adâugând că ferestrele erau deschise când a ajuns și că acea casă era nelocuită de ani de zile.