Un bărbat din Ploieşti a stat BLOCAT cu un mort în casă, aproape o săptămână. Cum a reușit să iasă, până la urmă

Publicat: 31 08. 2023, 17:13
Actualizat: 31 08. 2023, 17:14
FOTO - Caracter ilustrativ

Un bărbat din Ploieşti a stat blocat, aproape o săptămână, cu un mort în casă, iar când nu a mai rezistat a început să bată cu putere în uşă până a fost auzit de vecini.

Astfel, locatarii au fost alertaţi de bubuiturile care se auzeau din interiorul apartamentului aflat la etajul 1 al imobilului, în această dimineaţă.

Era un vecin, un bărbat de 69 de ani, care încerca să ceară ajutor pentru că nu reuşea să descuie uşa, deşi avea cheia în broască, potrivit Antena 3.

După ce poliţiştii au reuşit să intre, au descoperit că proprietarul, un bărbat de 61 de ani, era mort în casă de zile bune.

Acum, oamenii legii fac cercetări și încearcă să afle cum s-a ajuns în această situaţie.

Bărbatul mort locuia singur de ani buni, după ce s-a despărţit de soţie. Potrivit vecinilor, o rudă a sa mai trecea din când în când pe la el.

De doi ani, însă, a fost adus în imobil şi un alt bărbat, de 69 de ani, care le-a povestit anchetatorilor că ar fi fost adus de la un centru social din Argeş. A mai spus vecinilor că ar fi stat nemâncat de două zile.

Vecinii mai spun că în apartamentul de la etajul 1 al blocului este o mizerie de nedescris, în care cei doi batrani trăiau de vreme bună. Amândoi aveau probleme psihice şi erau în evidenţele autorităţilor cu astfel de afecţiuni.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

FOTO – Caracter ilustrativ: ISU-BIF