Un bărbat și-a exploatat sexual propria SOȚIE. 8 ani a obligat-o să practice prostituția, cu amenințări cu moartea la adresa fiului lor
Un caz îngrozitor a ieșit la iveală în județul Argeș. Un tată s-a transformat în monstru. Bărbatul și-ar fi exploatat sexual propria soție. 8 ani ar fi obligat-o să practice prostituția, cu amenințări cu moartea la adresa fiului lor.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare un mandat de aducere, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Obligată să se prostitueze, sub amenințarea cu moartea.
Investigațiile au arătat că individul și-ar fi exploatat sexual propria soție, transportând-o în diverse locații din Marea Britanie, Italia și Germania. Femeia ar fi fost supusă violenței fizice și psihice, fiind constrânsă să practice prostituția pentru a-i aduce agresorului venituri substanțiale zilnic.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – februarie 2024, o persoană ar fi exploatat sexual o alta (soția), pe care ar fi transportat-o în diverse locații din Marea Britanie, Italia și Germania, prin acte de violență fizică și psihică, obligând-o să practice prostituția în folosul său material.
În urma refuzului victimei de a continua, persoana cercetată ar fi proferat amenințări, inclusiv cu moartea, la adresa fiului lor minor care se afla împreună cu aceasta, dar și a persoanei vătămate, în scopul de a o determina să revină asupra deciziei”, precizează IPJ Argeș.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, bărbatul fost depistat într-un imobil din municipiul Câmpulung, unde se afla împreună cu minorul. Copilul a fost preluat de către D.G.A.S.P.C. Argeș.
Față de bărbat, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.