Un bărbat și-a secționat artera femurală în timp ce tăia porcul. A ajuns de urgență pe masa de operație

Publicat: 16 12. 2022, 12:17
Actualizat: 16 12. 2022, 12:20

Un bărbat și-a secționat artera femurală în timp ce tăia porcul! Accident grav s-a petrecut într-o localitate din județul Vaslui petrecut chiar la tăierea porcului. 

În timp ce încerca să taie porcul din ogradă, un vasluian a suferit un accident grav, ajungând să aibă artera femurală secționată. Din fericire, lângă el se afla un bărbat care a fost soldat în războiul din Afganistan și care i-a acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanței.

Bărbatul a fost dus, de urgență, pe masa de operație, medicii făcând eforturi pentru a-i salva viața.

”Accident grav la tăierea unui porc într-o gospodărie din Zorleni. Un bărbat a suferit în mod accidental o plagă tăiată la nivelul membrului inferior drept deasupra genunchiului. Primul ajutor a fost acordat la faţa locului de un martor care a lucrat ca soldat în războiul din Afganistan. A fost trimisă o ambulanţă C2 SAJ din Bârlad, care a găsit pacientul în stare gravă, în şoc hemoragic, deoarece era lezată artera femurală”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, potrivit Agerpres.