Un bărbat și o femeie, găsiți morți într-un apartament din Sectorul 3
Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți, luni seară, într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei.
Ambele victime prezentau urme de violență. Luni seară, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată că într-un imobil din sectorul 3 au fost găsite decedate două persoane, un bărbat și o femeie, de 62 și respectiv 52 de ani, ambele cu urme de violență.
Poliția Capitalei informează că cercetările sunt făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, pentru omor.
Trupurile neînsuflețite ale celor două persoane au fost ridicate în vederea efectuării necropsiei.