Prima pagină » Actualitate » Un bătrân de 79 de ani și-a înjunghiat doi colegi de 60 și 80 de ani, la un cămin din Călărași. Unul dintre bărbați a murit la spital

Un bătrân de 79 de ani și-a înjunghiat doi colegi de 60 și 80 de ani, la un cămin din Călărași. Unul dintre bărbați a murit la spital

Un bătrân de 79 de ani și-a înjunghiat doi colegi de 60 și 80 de ani, la un cămin din Călărași. Unul dintre bărbați a murit la spital

Un bărbat de 79 de ani, internat într-un cămin de bătrâni din Călărași, şi-a înjunghiat doi colegi de 60 și 80 de ani, miercuri dimineață, în urma unui conflict spontan. Victima mai în vârstă a murit, câteva ore mai târziu, la spital.

Incidentul a avut loc la Căminul pentru persoane vârstnice Sf. Antim Ivireanul, din Călărași, iar agresorul a folosit un obiect contondent.

„La ora 5 fără un sfert, a luat briceagul şi s-a dus şi l-a înjunghiat. (…) Nu mi-a venit să cred. Nimeni nu dormea din rândul salariaților. La câteva secunde partea medicală a instituţiei a fost acolo. A fost acasă, avea bilet de voie şi când s-a întors… E șocant ce s-a întâmplat”, a precizat directoarea căminului de bătrâni, citată de presa locală.

Potrivit acesteia, bărbatul fusese evaluat psihic în luna august şi niciodată, pe durata șederii sale în cămin, nu a făcut nimic grav.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat și tentativă la omor calificat.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și