19:17
Un bărbat de 84 de ani, din localitatea Vinerea, județul Alba, a murit – duminică – după ce s-a electrocutat în timp ce scutura un nuc din apropierea casei sale, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Bătrânul folosea o bară metalică, iar nucul se afla lângă o cale ferată electrificată. La un moment dar, el a atins firele și astfel s-a format un arc electric, care i-a fost fatal.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru ucidere din culpă.