Primul incident la vot, în Capitală: Un candidat la alegerile pentru CGMB spune că într-o secție din Sectorul 2 există buletine deja ștampilate

Publicat: 09 06. 2024, 10:18
Alegeri prezidențiale 2024. Cum se votează în mod corect

Primul incident la vot, în Capitală. Un candidat la alegerile pentru Consiliul General spune că într-o secție din Sectorul 2 există buletine deja ștampilate. Poliția face verificări.

„Astăzi, 9 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 Poliție au fost sesizați de către o persoană, candidat la alegerile Consiliului General, cu privire la faptul că, în incinta unei secții de votare din Sectorul 2, ar exista buletine de vot deja ștampilate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă.

Cercetările sunt continuate de către Secția 7 Poliție, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale”, conform unui comunicat al Poliției Capitalei.