Prima pagină » Actualitate » Un constănțean și-a bătut soția până a omorât-o și apoi a sunat la 112 și a spus că a murit în somn

Un constănțean și-a bătut soția până a omorât-o și apoi a sunat la 112 și a spus că a murit în somn

Un constănțean și-a bătut soția până a omorât-o și apoi a sunat la 112 și a spus că a murit în somn

Polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au primit un apel la 112, luni dimineață, în jurul orei 04.50, prin care un bărbat anunța că soția sa a murit în somn, în locuința lor din comuna Tortoman, în județul Constanța.

Doar că, odată ajunși la adresa indicată, polițiștii au găsit trupul neînsuflețit a unei femei în vârstă de 57 de ani, cu urme vizibile de violență pe cap, trunchi și membre. Alături de ea se afla soțul acesteia, un bărbatul (61 de ani ), care sunase la 112 și care acum e suspect de crimă. De altfel, acesta se află deja în custodia Poliției.

La locul faptei s-au deplasat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, precum și criminaliști, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, iar în urma necropsiei se va stabili cauza exactă a decesului. ȘI

CITEȘTE ȘI:


Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit