Prima pagină » Actualitate » Un copil a CĂZUT într-o groapă săpată pentru a deveni „pubelă îngropată”, în sectorul 3. Șantierul se află chiar în apropierea unui parc

Un copil a CĂZUT într-o groapă săpată pentru a deveni „pubelă îngropată”, în sectorul 3. Șantierul se află chiar în apropierea unui parc

Lucian Judele, viceprimar USR al sectorului 3, a anunțat – într-o postare pe Facebook – că un copil a căzut, duminică, 5 noiembrie, într-una dintre cele 600 de gropi săpate pentru a deveni „pubelă îngropată”. El a postat și câteva forografii cu șantierul deschis chiar lângă un parc.

În acest context, el i-a cerut primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, să ia măsuri de siguranţă pentru şantierele din zona respectivă.

Lucian Judele își intitulează postarea „Un copil, victima lucrărilor ilegale ale lui Negoiță” și susține că, pentru poziţionarea celor 600 de gropi, „nu există un studiu” şi că ar fi existat cazuri în care „s-au spart ţevi sau conducte ori au fost rupte cabluri”.

Viceprimarul a mai precizat că echipajele de salvare ajunse la faţa locului au cerut securizarea zonei, pentru ca astfel de accidente să nu se mai repete şi a atras atenţia că şantierul se află în proximitatea unui parc, unde copiii se joacă fără să fie întotdeauna însoţiţi de părinţi sau bunici.

„În fiecare zi primesc sesizări cu privire la lucrările ilegale executate de Primăria Sectorului 3 sau de prieteni apropiaţi ai acesteia. Într-un oraș civilizat, societatea care efectua lucrările ar fi fost drastic amendată, iar administratorul ei ar fi răspuns penal pentru punerea vieții în pericol. Sunt curios ce măsuri va lua Robert Negoiță în ceea ce privește accidentul de ieri, sper să nu fie aceleași pe care le-a luat în situații similare, adică nicio măsură”, a mai scris Lucian Judele.

FOTO – Facebook

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum