Un copil a dispărut de sub ochii educatoarei, la o grădiniță din sectorul 4. Care e deznodământul căutărilor
Este anchetă la o grădiniță din Capitală, în sectorul 4, după ce un băiețel în vârstă de de 3 ani și jumătate a dispărut de sub ochii educatoarei. El a ieșit din curte, în jurul orei 12:00, într-o pauză, fără să fie văzut de nimeni. A fost găsit, după zeci de minute, de o femeie într-un parc, iar mama sa l-a recuperat ulterior de la secția de poliție din cartier.
„Am fost anunțată de la grădiniță că mi-au pierdut copilul, că nu îl mai găsește de jumătate de oră. Trebuia să aibă grijă de el, că d-aia îl duc acolo”, a precizat mama sa, pentru Digi 24.
Băiețelul a ieșit din curtea grădiniței și a făcut stânga pe o alee, fără ca cineva să își dea seama, apoi a mers minute bune pe o alee, de unul singur, oprindu-se într-un parc, la câteva sute de metri de grădiniță.
A fost găsit în apropiere de Palatul Copiilor, în sectorul 4, de o bătrână care l-a întrebat ce caută singur în acel loc. Ea a fost cea care anunțat Poliția și ulterior a fost anunțată și mama.
„Pe mine m-a anunțat tot grădinița, polițiștii nu aveau numărul meu, să mă duc la Secția 14 de poliție să îl iau de acolo. Era plin de frunze (copilul-n.r.), acasă am găsit și niste zgârieturi pe el”, a mai spus mama copilului.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că au luat deja mai multe măsuri, printre altele, educatoarea fiind sancționată cu 15% din salariu.
„S-a aplicat cea mai mare sancțiune care se putea aplica în această situație, dat fiind că e prima abatere și e o situație generată fără intenție. Deocamdată toate activitățile didactice ale copiilor acestei grupe se vor desfășura în interior, până când vor căpăta anumite deprinderi”, a precizat Larisa Gojnete, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).
Mama copilului a făcut plângere la Poliție, fiind deschis un dosar penal pentru neglijență, în acest caz.