Un copil de 4 ani a SUPRAVIEȚUIT miraculos după ce a căzut în gol de la etajul 4 al unui bloc. Părinții minorului sărbătoreau „luna de miere”
Un copil de 4 ani din Buzău a scăpat cu viață într-un mod miraculos după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc.
În momentul accidentului, băiețelul era acasă cu bunica sa și s-a urcat pe o masă plasată lângă fereastră. A alunecat și a căzut în gol, dar norocul a fost de partea lui. Sârmele de rufe montate pe geam au încetinit căderea, iar impactul a fost amortizat de izolația terasei.
Băiatul a fost găsit de pompieri pe acoperișul unei terase, fiind conștient, dar cu multiple traumatisme la nivelul feței. „Terasa este izolată cu un strat de polistiren, iar sârmele de rufe au ajutat la încetinirea căderii,” a declarat Aioanei Robert Ștefan de la ISU Buzău.
Vecinii au descris momentele critice prin care a trecut copilul.
„A fost o fracţiune de secundă. L-am auzit plângând aici, m-am panicat şi eu. Ne-am speriat de tragedia care s-a întâmplat. Noi am sunat la orice echipaj. A căzut de pe aerul condiţionat în jos. I-a atenuat căderea că altfel putea să ricoşeze jos, pe buturuga aia de acolo, era prăpăd. Nu mai scăpa”, povestesc vecinii.
Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Buzău, unde medicii au decis să-l transfere la București din cauza leziunilor severe de la cap și membre.
„Pacientul este conștient și stabil, dar are leziuni multiple și este în curs de investigații,” a explicat medicul Adrian Zoican, potrivit Observatornews.ro.
Părinții băiatului, care se căsătoriseră recent și erau în luna de miere, au fost alarmați de vestea tragică. Mama copilului a fost transportată la spital după un atac de panică provocat de incident.
Poliția investighează acum circumstanțele exacte ale accidentului.