Un copil din Brașov a fost la un pas să se înece într-un bazin de înot și a stat o săptămână internat la ATI
Un copil de 8 ani din Braşov a fost la un pas să se înece în bazinul de înot la finalul unui antrenament. Băiatul a fost internat o săptămână la ATI până şi-a revenit.
Administratorul clubului de înot a sărit în apă și l-a scos pe băiat. Copilul de 8 ani, Florin, a fost preluat de o ambulanţă solicitată de mama acestuia. În momentul preluării de către medici, acesta prezenta somnolenţă, apatie, respiraţie dificilă și cianoză perioronazală.
„L-am dus pe copil la bazin, iar, la un moment dat, fratele lui mai mare a sunat-o pe soţia mea şi i-a spus că s-a înecat cel mic. Soţia mea a luat-o ca pe o glumă, chiar dacă băieţelul se afla la primele antrenamente. Problema este că instructoarea l-a uitat în apă”, a povestit Dan Bichir, tatăl băieţelului.
Tatăl mai spune că la bazinul de la Belaqua Coresi nu sunt camere de supraveghere şi micuţul a avut noroc că a fost observat de administratorul clubului care pregătea alţi copii, într-un alt bazin.
„Copilul a fost îmbrăcat de către o altă instructoare împreună cu fratele ei. Instructoarea l-a ţinut în vestiar timp de 20 de minute. A aşteptat ca toţi din jur să plece şi, probabil, ca şi copilul să îşi mai revină. Soţia aştepta îngrijorată în exteriorul centrului, copiii ieşeau pe rând, dar Florin nu mai apărea. În momentul în care l-a văzut că iese, instructoarea îl ţinea de mână, iar acesta îşi târâia picioarele, mergând încet şi vizibil tulburat”, a mai povestit tatăl băieţelului.
Mama lui Florin a sunat la 112, iar tatăl a ajuns la bazin odată cu ambulanţa. Medicii au decis să transporte copilul de urgenţă la spital unde s-a constatat prezenţa unei cantităţi mari de apă în plămâni, iar medicii au spus că viaţa lui este în pericol şi că urmează o perioadă critică. Administratorul clubului spune că instructoarea era ocupată de strângerea echipamentului şi nu a văzut că minorul a rămas în apă, informează adevarul.ro.
În schimb, instructoarea susţine că ar fi sunat la 112, dar la solicitarea administratorului clubului a anulat apelul. Tatăl spune că atitudinea celor de la clubul de înot l-a determinat să facă plângere penală.