Un cuplu chinez a fost asasinat într-o cameră de hotel din Cambodgia. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere
La 13 ianuarie, ora locală, în Cambodgia, doi chinezi au fost găsiți asasinați în camera unui hotel din Phnom Penh. Pe 14 ianuarie, Ambasada Chinei în Cambodgia a vorbit despre incident și a cerut poliției cambodgiene să depună toate eforturile pentru a elucida cazul. Conform examinării medico-legale, femeia a murit din cauza obstrucției căilor respiratorii.
Doi chinezi au fost găsiți uciși într-un apartament din Phnom Penhm, Cambodgia
Presa cambodgiană a relatat că un bărbat în vârstă de 38 de ani și iubita sa de 22 de ani au fost găsiți morți la un apartament din LH Residence din capitala Phnom Penh, joi, 14 ianuarie.
De altfel, ziarul local Angkor Today a dezvăluit că bărbatul, pe nume Xiao Bo, a fost sugrumat în interiorul apartamentului și târât în baie. În timp ce iubita sa, Cao, a fost găsită cu benzi de plastic în jurul gurii și nasului, dar și cu membrele legate.
Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere
Filmele lansate de poliția din Cambodgia arată ultimele momente ale cuplului în momentul în care au intrat pe 12 ianuarie în clădirea cu apartamente în regim hotelier. Clipul se încheie cu intrarea celor patru în apartamentul de la etajul al nouălea. Anchetatorii au spus că au fost chemați la fața locului după ce menajera a găsit cadavrele în dimineața următoare.
De fapt, atacul pare atent planificat, spun polițiștii, deoarece asasinii au închiriat un apartament la același etaj cu victimele. Poliția a lansat imaginile în speranța că va duce la capturarea rapidă a infractorilor. Cu toate acestea, imaginile sunt de calitate slabă, iar infractorii poartă măști sanitare.
Pe 14 ianuarie, Ambasada Chinei în Cambodgia a vorbit despre incident și a cerut poliției cambodgiene să depună toate eforturile pentru a investiga cazul.
„Ambasada Chinei în Cambodgia își exprimă condoleanțele profunde familiilor celor doi cetățeni care au fost uciși la Phnom Penh”. Ambasada monitorizează îndeaproape acest caz de crimă și a comunicat imediat cu Ministerul de Interne cambodgian și cu Departamentul de Poliție din Phnom Penh după ce a aflat despre oribila crimă. „Solicităm autorităților cambodgiene să soluționeze cazul cât mai curând posibil și să-l pedepsească asasinul conform legii”.
În prezent, cazul este în curs de anchetă.