Prima pagină » Actualitate » Un cuplu de ieșeni, în vârstă de peste 80 de ani, a decedat în casă, din cauza CANICULEI

Un cuplu de ieșeni, în vârstă de peste 80 de ani, a decedat în casă, din cauza CANICULEI

Un cuplu de ieșeni, în vârstă de peste 80 de ani, a decedat în casă, din cauza CANICULEI

Doi soți, în vârstă de peste 80 de ani, din Iași, au fost găsiți morți în casă, de autorități, în decursul zilei de joi. Cuplul locuia la ultimul etaj al unui bloc fără izolare, iar în apartament nu exista aer condiționat, în condițiile în care canicula a generat temperaturi de peste 40 de grade.

Doi soți, în vârstă de peste 80 de ani, din Iași, au fost găsiți decedați în apartamentul lor, aflat la ultimul etaj, joi, 18 iulie. Aceștia locuiau la ultimul etaj al unui bloc, fără izolare, iar în apartamentul bătrânilor nu exista aer condiționat. Cei care au alertat autoritățile au fost chiar vecinii, după ce nu mai văzuseră cuplul de trei zile. De asemenea, o nepoată a celor doi a sunat la 112, deoarece nu mai răspundeau la telefon.

Pompierii au fost nevoiți să spargă ușa și i-ai găsit pe bătrâni căzuți lângă pat. Aceștia nu prezentau urme de violență pe corp. Ipoteza vehiculată, cu privire la cauza morții, sunt temperaturile extreme, notează PRO TV.

Bărbatul fusese inginer agronom, ea, medic veterinar. Cuplul obișnuia să iasă zilnic din apartament, pentru a hrăni câinii și pisicile din fața blocului. De trei zile însă nu i-a mai văzut niciun vecin, moment ce ar coincide cu data morții, potrivit medicilor.

Poliția a deschis un dosar penal, iar Medicina Legală va stabili dacă au murit sau nu din cauza căldurii.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele