Un curier din Constanța a furat o geantă cu 80.000 lei din mașina firmei, apoi a înscenat un jaf. A spart și un geam al autoutilitarei, pentru a-i deruta pe anchetatori
Un angajat al unei firme de curierat din Constanța a fost reţinut de poliţişti după ce a furat 80.000 de lei, bani încasaţi de la clienţi, apoi a înscenat un jaf prin spargerea unui geam al mașinii de serviciu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanţa, în data de 28 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat în vârsta de 50 de ani cu privire la faptul că, în noaptea de 27 spre 28 septembrie, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin spargerea unui geam, în autoutilitara sa de serviciu, care se afla parcată în municipiul Constanţa.
El susținea că din autovehicul ar fi fost sustrasă o sacoşă cu 80.000 de lei, bani reprezentând încasările unei firme de curierat, bărbatul fiind angajat al societăţii comerciale respective.
„În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţişti ai Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a reieşit faptul că aspectele formulate de către bărbat în plângerea sa nu sunt reale. Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul în cauză şi-a însuşit, în interes personal, suma de 80.000 de lei, acesta fiind cel care, de fapt, a spart geamul autoutilitarei, în vederea producerii de probe nereale”, precizează reprezentanții IPJ Constanţa, citați de Antena 3.
Bărbatul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de inducere în eroare a poliţiştilor şi delapidare, în urma unei percheziţii la locuinţa acestuia, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii controlului judiciar.