Un deținut a EVADAT din Penitenciarul Ploiești. Bărbatul, condamnat la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie, a reușit să fugă după ce a sărit un gard
Un deţinut a evadat, vineri după-amiază, dintr-o secţie exterioară a Penitenciarului Ploieşti, anunţă oficialii unităţii de detenţie. Bărbatul, care este condamnat la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie, a fugit după ce a escaladat un gard.
„Vineri, 19.05.2023, în jurul orei 17:35, s-a constatat că deţinutul, în vârstă de 34 de ani, recidivist condamnat definitiv la 12 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a părăsit neautorizat prin escaladarea gradului împrejmuitor secţia exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploieşti. Menţionăm că, părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Ploieşti.
Semnalmentele deținutului evadat:
Bărbatul are înălţimea de 1,67 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă rotundă, ten deschis, frunte mijlocie, nas frânt jos, gură mijlocie, bărbie normală, păr şaten, nu poartă mustaţă, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta şapcă roşie, pantaloni crem şi vestă culoare închisă.
Măsurile specifice, în vederea capturării acestuia:
- blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare;
- alarmarea personalului;
- trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Judetean de Poliţie Prahova şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.
Cei care au informaţii cu privire la locul unde bărbatul se află sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Ploieşti , la numerele 0244.526.834 sau 0244/526.325.
Tot astăzi, un bărbat condamnat la 1 an şi 3 luni închisoare pentru trafic de droguri și încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa în regim deschis, a evadat și a fost prins după circa 8 ore, în cartierul bucureștean Ferentari.