Un DROGAT BĂUT fără PERMIS a condus prin Mamaia cu 100kmh peste limita legală. Norocul lui, Legea Cazanciuc nu a fost încă promulgată
Un şofer a fost urmărit trei kilometri după ce a condus cu o viteză de 161 de kilometri pe oră la miezul nopții în Mamaia, fiind în cele din urmă blocat în trafic. Viteza legală pe acel segment de drum este 60 kmh. Poliţiştii au stabilit că el avea permisul suspendat, iar la testarea antidrog a reieşit că ar fi consumat amfetamină, de asemenea era și băut. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Din fericire pentru el, din păcate pentru noi, Legea Cazanciuc adoptată în Parlament, care prevede suspendarea permisului auto până la 10 ani șoferilor prinși băuți sau drogați la volan, nu a fost încă promulgată de Președinte.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat că procurorii cercetează un bărbat care a circulat cu 100 de km/h peste viteza legală şi care consumase substanţe interzise şi avea suspendat permisul de conducere.
Recidivist ca la carte
”În concret, în cauză s-a reţinut că la data de 15.05.2024, în jurul orei 00:17, inculpatul P.S. a fost filmat cu aparatul radar de către un echipaj de poliţie rutieră în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Mamaia din staţiunea Mamaia cu o viteză de 161 km/h, pe un sector de drum cu limita de 60 km/h. Inculpatul nu a oprit la semnalul poliţiştilor, autoturismul său fiind urmărit şi blocat în traficul rutier după ce a mai parcurs o distanţă de aproximativ trei kilometri. După oprire, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum şi cu aparatul drugtest, ce a relevat o valore pozitivă pentru amfetamină”, au afirmat procurorii.
Poliția a stabilit că bărbatul este cercetat şi într-un alt dosar, pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.
”Cu ocazia verificărilor s-a constatat că inculpatul P.S. deţine permis de conducere emis de autorităţile din Ucraina, însă are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, el fiind cercetat în calitate de suspect într-un alt dosar penal, pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a precizat sursa citată.
Inconștienul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa, iar instanţa a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.