Un elev de 12 ani, din Botoșani, a ajuns la spital, după ce ar fi fost BĂTUT de profesorul de sport: „I-a aplicat o palmă grea la cap”
Caz deosebit de grav la o școală din Botoșani, unde un copil în vârstă de 12 ani, ar fi fost lovit de mai multe ori de profesorul de sport, în timpul unui meci de handbal. Cadrul didactic s-ar fi supărat deoarece băiatul a făcut o făcut o greșeală în timpul meciului. Conducerea școlii a deschis o anchetă.
Un elev de la Școala Gimnazială 1 din Botoșani ar fi fost lovit de profesorul de sport, care îi este și diriginte, în timpul unui meci de handbal. Ceea ce l-a scos din minți pe dascăl a fost momentul în care elevul se pregătea să dea o pasă, însă, din greșeală, a aruncat mingea greșit.
„La un moment dat, a fost lovit de domnul de educaţie fizică, pe obrazul stâng. O lovitură mai puternică. Moment în care băiatului i-au căzut ochelarii pe jos. S-a aplecat să ia ochelarii, iar atunci când s-a ridicat profesorul de sport i-a mai aplicat o palmă grea la cap”, povesteşte tatăl copilului.
Din cauza loviturii primite, copilul a acuzat dureri puternice de cap, iar părinţii l-au dus la spital. Medicii au confirmat că cel mic a suferit un traumatism cranian.
„Pacientul de 12 ani s-a prezentat la UPU pediatrie, în urma unei agresiuni, un policontuzionat minor, un traumatism cranio-cerebral minor”, a declarat Ramona Guraliuc, UPU SMURD Botoşani.
Părinții copilului acuză ca profesorul nu este la prima abatere
„Chiar din prima zi a clasei a şasea domnul diriginte i-a mai aplicat o carte peste cap din simplul fapt că n-a ştiut să aranjeze cărţile, cum i-a spus domnul diriginte”, povesteşte mama copilului.
Părinţii au depus o plângere pe numele dascălului.
„În cel mai scurt timp, au fost demarate verificări pentru a se stabili existenţa evenimentului, dar şi împrejurările în care acesta s-ar fi produs”, a declarat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.
Conducerea şcolii a deschis şi ea o anchetă internă.
FOTO: Facebook
Citește și:
Adolescentă de 14 ani, din Reșița, VIOLATĂ de propriul tată. Individul a fost arestat preventiv