Un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureș a fost REȚINUT, după ce a bătut un profesor
Un adolescent de 15 ani, elev de clasa a VIII-a în Târgu Mureș, a fost încătușat pe holurile școlii, după ce a bătut un profesor. Cu puţin timp înainte, el fusese dus la poliție și amendat pentru gesturi obscene în timpul orelor de curs.
UPDATE – Elevul a fost reținut pentru 24 de ore
Elevul care a făcut scandal la şcoală, arătând gesturi obscene şi ulterior agresând un cadru didactic, a fost reţinut pentru 24 de ore.
„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi în baza probatoriului administrat, faţă de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore”, a anunţat, luni seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea executării măsurii. ”Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureş, citat de News.ro.
Știrea inițială:
Astfel, băiatul a ajuns de două ori în aceeași zi la Secția de Poliție, după ce, inițial, s-a urcat pe un dulap din clasă și i-a arătat gesturi obscene profesorului.
Pentru fapta sa, elevul, violent cu agenții chemați la școală, a fost amendat cu suma de 500 de lei. Ulterior, după ce s-a întors de la Poliție, a bătut profesorul cu pumnii și picioarele.
„În jurul orei 12.35, poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ cu privire la o faptă de agresiune. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale care se impun”, au transmis poliţiştii, citați de Antena 3.
FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock