Prima pagină » Actualitate » Un fost component de la echipa campioană de informatică a Babeș-Bolyai, arestat în lotul Obu. Cine sunt locotenenții lui Obuzic

Un fost component de la echipa campioană de informatică a Babeș-Bolyai, arestat în lotul Obu. Cine sunt locotenenții lui Obuzic

Un fost component de la echipa campioană de informatică a Babeș-Bolyai, arestat în lotul Obu. Cine sunt locotenenții lui Obuzic

Din lotul Obu, arestat azi la Cluj, face parte și Andrei Alexandru Cocioarvă, fost student la Informatică, premiat la un concurs internațional. În 2016, Universitatea Babeș-Bolyai se mândrea cu performanțele academice ale cursanților săi: ”Reușită remarcabilă a studenților de la UBB Cluj la concursul regional de informatică pe echipe din Debrecen, Ungaria. Locul I!” Din echipă a făcut parte și unul din locotenenții lui Obu, Andrei.

Obuzic, un apropiat al fraților Tate și proprietar de videochat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de procurorii DIICOT că recruta tinere prin metoda loverboy, iar prin violenţă fizică le obliga să producă materiale video cu conţinut sexual explicit. Obuzic este acuzat de către DIICOT de trafic de persoane, constituirea de grup infracțional organizat și instigare publică.

DIICOT a descins azi, simultan, la adresele suspecților din gruparea Obu. Au fost făcute 13 percheziții în București, Cluj-Napoca și în Ilfov. Dosarul se referă la infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică.

Lotul olimpic al lui OBU

În operațiunea de miercuri, alături de Obuzic, au fost arestați preventiv alți trei tineri cu vârste între 19 și 27 de ani: Andrei Alexandru Cocioarvă, Andrei Mădălin Sandu și Bogdan Cristian Dobocan, informează clujust.ro. Printre ei și Andrei Alexandru Cocioarvă, fost student la Informatică, premiat la concursul internațional regional de informatică din Debrecen, Ungaria.

La Concursul Regional de Programare pe echipe DEIK din Debrecen, din 4 decembrie 2016, Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul UBB a fost reprezentată de trei echipe însoţite de conf. dr. Robu Judit. Echipa de trei studenți, din care a făcut parte Andrei-Alexandru Cociorva, pe atunci anul II, a câștigat premiul I.

Niciunul dintre tineri arestați pentru pornogragie și proxenetism nu a răspuns întrebărilor reporterilor înainte de a intra în sală la Tribunalul Cluj. Vlad Obuzic a trecut impasibil printre jurnaliști, iar doi dintre ei și-au ascuns fețele, conform clujust.ro.

Sclavie pe videochat

Conform procurorilor DIICOT, în cursului anului 2021 cei trei suspecți au constituit un grup infracțional, creând un sistem prin care au recrutat mai multe tinere, pe care le-au determinat, inclusiv prin violență, să producă materiale cu conținut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulților și/sau să producă materiale pornografice prin videochat. Banii obținuți astfel erau luați aproape integral de către suspecți.

Victimele au fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente de iubire – metoda „loverboy”.

Parcul de mașini al grupării OBU

Procurorii DIICOT care au destructurat presupusa grupare de traficanți de persoane au pus sechestru pe trei mașini de lux, folosite de liderii organizației, în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro.

Vlad Cristian Obuzic, în vârstă de 31 de ani, din Galați, a devenit cunoscut publicului prin intermediul fraților Andrew și Tristan Tate, după ce a început să distribuie discursurile acestora prin intermediul unui cont de Twitter. Stabilit în Capitală, acesta a devenit el însuși influencer, sub numele de Vlad Obu.

Acesta a copiat modelul de succes al fraților Tate și a început să afișeze un mod de viață similar, în sensul în care se afișa la volanul unor mașini de lux, frecventa localurile scumpe și se lăuda cu proprietățile sale imobiliare.

Câinii lui OBU

DIICOT confirm că Vlad Obuzic s-ar fi folosit de imaginea publică pentru a seduce mai multe fete vulnerabile, din familii sărace și ignorante. Odată pescuite de Obu și de „soldații” lui, fetele ajungeau în studiourile de videochat deschise la București, Cluj și în județul Ilfov.

Aici, fetele erau puse să facă videochat și să producă filme pornografice, care erau apoi publicate pe platformele OnlyFans și Reddit. Conform procurorilor DIICOT, cel puțin șapte dintre lucrătoarele sexuale aflate în slujba lui Obu și a presupușilor săi complici ar fi fost victime ale traficului de persoane. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că Vlad Obuzic spunea despre femeile pe care le exploata că sunt „dog”.

Citiți și: IMAGINI EXCLUSIVE | “Bombardierul” Vlad Obu, cercetat de DIICOT în dosarul fraților Tate: „Am fost audiat ca martor, deocamdată”

Vlad Obu și complicii săi, arestați. Procurorii DIICOT au sechestrat mașini în valoare de 500.000 de euro, în dosarul de trafic de persoane

EXCLUSIV| Motivul șocant pentru care Vlad Obu și-a bătut una dintre ”sclavele sexuale”. Procurorii au stabilit că le „dresa” pe fete ca pe câini

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și