Un fost deputat de Gorj a încercat de două ori să se sinucidă. Întâi a înghițit pastile și apoi a vrut să se arunce pe geam, la spital
Un fost deputat de Gorj a fost internat în Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce a înghiţit 20 de pastile antidepresive.
Iar, pentru că tentativa de sinucidere a eșuat, după ce şi-a revenit la spital, el a încercat să se arunce pe geam de la etajul 2, fiind oprit la timp de o asistentă. Ulterior, acesta a fost internat la Secţia de Psihiatrie, potrivit observatornews.ro.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost în Parlamentul României din partea PPDD (Partidul Poporului – Dan Diaconescu), în perioada 2012 – 2016.
Acum, el se afla în localitatea Polovragi, de unde sunt părinţii săi, când a înghițit medicamentele.
„La UPU (Unitatea de Primiri Urgențe-n.r.) a fost adus, în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 45 de ani, căruia i s-a făcut rău după ingestia unor medicamente. A primit îngrijiri medicale, fiind transferat la Neurologie pentru consult interdisciplinar. A fost solicitat și consultul medicului de garda de la Medicină Internă, care a decis să interneze pacientul. Până își va reveni din starea de inconștiență, se află în grija medicilor din ATI“, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean Gorj, în momentul internării sale.