Un gardian de la Penitenciarul Vaslui a fost ARBITRU asistent la meciul Slovenia-Serbia, de la Euro. Agentul a arbitrat și în finala Europa League

Publicat: 22 06. 2024, 18:19
Actualizat: 22 06. 2024, 20:24

Unul dintre arbitrii asistenți ai meciului dintre echipele naționale de fotbal ale Sloveniei și Serbiei este gardian la Penitenciarul Vaslui. Agentul șef principal Ovidiu Artene a fost arbitru de tușă și la finala UEFA Europa League de anul acesta, dar și la meciuri din Champions League.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat, pe pagina de Facebook, că unul dintre agenții care îi supraveghează pe deținuții încarcerați la Penitenciarul Vaslui a fost arbitru de margine la meciul dintre naționalele Serbiei și Sloveniei.

„Artene Mihai-Ovidiu, polițist din cadrul Penitenciarului Vaslui, este unul dintre protagoniștii din iarbă al acestui spectacol, fiind arbitru asistent la meciul dintre Slovenia și Serbia, din Grupa C a Campionatului European UEFA 2024!

La locul de muncă, el supraveghează zi de zi persoanele pe care societatea le-a surprins în off-side față de regulile ei, dar asta nu îl împiedică să facă performanță și în sport. Îi salut pe toți cei implicați în astfel de activități!”, a scris Alina Gorghiu.

Ovidiu Artene este arbitru din 1996

Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Vaslui, Ovidiu Artene a intrat în arbitraj în 1996, iar trei ani mai târziu a promovat în corpul arbitrilor de Liga a 3-a. În 2007 a devenit arbitru asistent în Liga 1.

Vasluianul a oficiat alături de Istvan Kovacs și Vasile Marinescu în Champions League, unde românii au arbitrat semifinala dintre Manchester City și Real Madrid, dar și finala Conference League câștigată de AS Roma, scor 1-0, cu Feyenoord Rotterdam.

Ovidiu Artene a fost tușier și la finala UEFA Europa League de anul acesta, dintre Atalanta și Bayer Leverkusen, care a avut loc în data de 22 mai, la Dublin.


CITEȘTE ȘI:

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Edi Iordănescu, mesaj înainte de România – Belgia de la EURO 2024. „Adversarul este unul colosal, asta e realitatea”

EURO 2024. Dumitru Dragomir dezvăluie PREȚUL URIAȘ plătit de un român pe un bilet la meciul cu Ucraina. Ce mașină îți poți cumpăra de banii ăștia?