Prima pagină » Actualitate » Un ghid francez, îndrăgostit de ROMÂNIA, îi aduce pe turişti să viziteze o cascadă din Bucovina: „Mi-a făcut o impresie extraodinară”

Un ghid francez, îndrăgostit de ROMÂNIA, îi aduce pe turişti să viziteze o cascadă din Bucovina: „Mi-a făcut o impresie extraodinară”

Un ghid francez, îndrăgostit de ROMÂNIA, îi aduce pe turişti să viziteze o cascadă din Bucovina: „Mi-a făcut o impresie extraodinară”

Pascal Garnier, un ghid turistic francez stabilit la noi de mai bine de 20 de ani, a împletit dragostea pentru o româncă cu iubirea pentru Bucovina. Acum, el aduce turiști să viziteze Cascada Bursuc, aflată la 10 kilometri de Mănăstirea Putna.

Căderea de 12 metri de apă încântă şi răcoreşte turiştii alungaţi de caniculă. Iar pentru a aduce şi mai mulţi vizitatori, autorităţile vor să amenajeze traseele care duc la căderea de apă spectaculoasă.

„Aici am ajuns cu 10 ani în urmă cu câţiva prieteni şi imediat mi-a făcut o impresie extraodinară. Nu doar cascada în sine, şi traseul până la ea. Am găsit un loc care ne încarcă într-un mod extrem de pozitiv”, a precizat Pascal Garnier, pentru Observator TV.

În apropierea cascadei, simţi că poţi respira în aceste zile caniculare. Aici, temperatura este ideală, este răcoare, însă nu ar strica să aveţi la voi o pelerină sau o geacă.

„În perioada turistică, cum este vara, cred că vin câteva zeci de turişti pe zi, poate chiar până la 100”, mai spune Pascal Garnier.

Un grup de turişti din Botoşani s-a declarat sedus definitiv de peisaje, potrivit sursei citate:

  • „Prima dată când văd aşa ceva. Nu mă aşteptam să fie asemenea frumuseţe în mijlocul pădurii”, spune un turist.
  • „Simt şi puţină frică, să nu vină ursul şi excitement. Chiar nu mă aşteptam să avem aşa cascadă frumoasă aici”, adaugă altcineva.
  • „Zona Bursucu se cheamă pentru că mai sus am avut un habitat de bursuci acum câţiva zeci de ani de zile şi oamenii locului au dat numele zonei. Pârâul se cheamă pârâul Bursucul”, a precizat Cezar Tulbure, purtător de cuvânt Direcția Silvică Suceava.

Localnicii vor să amenajeze traseul

Acum, ca să promoveze zona, oamenii vor să amenajeze traseul.

„Îl amenajăm cu mână curentă şi cu podeţe din lemn. Acest obiectiv este situat în vecinătatea mănăstirilor Putna, Sihăstria Putnei, obietive foarte importante la nivel local”, spune Cătălin Lăzărescu, şeful Ocolului Silvic Putna.

După un drum prin munţi, turiştii se pot relaxa la pensiunile din zonă. Aici, localnicii îi aşteaptă cu ce au mai bun.

„Cum ar fi slănina de porc, costiţă, cârnaţi, ceapă din grădină, usturoi. La desert avem mălai astăzi. O ciorbiţă de văcuţă. Am fost la stână şi mi-a adus şi caş. Pâine făcută în casă”, spune Tiberiu Costinean, un gospodar din zonă.

Cascada Bursuc face parte din aria naturală protejată Obcinile Bucovinei, incluse în lista siturilor Natura 2000, de importanță comunitară.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și