Un medic veterinar a rămas fără geanta în care se aflau aproape 1.000 de EURO, în timp ce își făcea poze cu un prieten / Unde a fost prins hoțul

Publicat: 27 05. 2024, 12:39
Actualizat: 27 05. 2024, 13:11
Victima furtului este un proaspăt absolvent al Facultății de Medicină Veterinară

Un medic veterinar a rămas fără geanta în care se aflau aproape 1.000 de euro, în timp ce își făcea poze cu un prieten.

Incidentul a avut loc pe 24 mai. Atunci, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați de către un tânăr, în vârstă de 25 ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla în fața unui imobil din Sectorul 1 și participa la o ședință foto cu un prieten, și-ar fi lăsat geanta în fața unei clădiri, iar când s-a întors a constatat că aceasta dispăruse.

Tânărul, proaspăt absolvent al Facultății de Medicină Veterinară, a precizat că în geantă se aflau mai multe bunuri, printre care un portofel cu documente și sume în lei și în valută.

Unde a fost găsit hoțul

„În urma activităților specifice efectuate de către polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, a fost observat, la scurt timp, într-un parc din proximitate, un bărbat, care avea semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei”, informează Poliția Capitalei.

La vederea polițiștilor, „bărbatul a fugit, moment în care s-a procedat la prinderea și imobilizarea acestuia”, conform sursei citate.

De asemenea, asupra bărbatului de 40 de ani au fost găsite toate bunurile pe care le-ar fi furat, precum și mai multe obiecte tăietoare-înțepătoare.

„Bănuitul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de bănuit a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, conform oamenilor legii.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 4.550 de lei a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.