Un jandarm din Bacău, aflat în timpul liber, a salvat viața unui bărbat călcat de tren
Victima unui accident feroviar petrecut miercuri între staţiile CFR Sihlea şi Voetin, la o distanţă de aproximativ 2 km de gara Sihlea, pe sensul de mers către Buzău, a fost ajutat de un jandarm băcăuan și un alt călător.
„Locotenentul Mihai Damian din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care se afla în timpul liber și se deplasa cu trenul pe ruta Bacău-București, a observat că trenul s-a oprit, deși nu era într-o stație.
Jandarmul a coborat imediat din tren pentru a vedea ce se întâmplă”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Bacău.
Persoana rănită avea picioarele amputate în urma accidentului.
„Persoana era conștientă, dar sângera abundent, în urma amputării picioarelor”
,,Am auzit că un bărbat de 71 de ani a fost lovit de tren, am întrebat unde se află, iar acesta era chiar sub vagonul în care eu călătoream.
Persoana era conștientă, dar sângera abundent, în urma amputării picioarelor. Împreună cu un alt călător am actionat imediat cu o cămașă pentru a-i opri sângerarea și am sunat la 112, înformând despre starea barbatului”, a declarat jandarmul erou.
Potrivit Jandarmeriei Bacău, cei doi au asistat persoana până la sosirea echipajului medical în vederea acordării asistenței de specialitate.
„Medicul de pe ambulanță le-a mulțumit celor doi”
„Medicul de pe ambulanță le-a mulțumit celor doi, spunându-le că interventia lor a contat foarte mult, iar faptul că bărbatul este în viață se datorează primului ajutor oferit, care a limitat sângerarea”, mai transmit reprezentanții Jandarmieriei.
Un bărbat de 71 de ani a fost lovit de un tren în timp ce încerca să treacă peste calea ferată în dreptul localității Voetin, comuna Sihlea, din județul Vrancea. Victima nu a fost doar lovită, ci a rămas prinsă sub roțile trenului, suferind răni majore.
În urma apelului la 112 au fost trimiși la fața locului, de urgență, pompierii militari de la Departamentul de Pompieri din Focșani, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare.
Până la momentul sosirii forțelor de ordine la fața locului, bărbatul însă a fost scos de sub roțile trenului de către alte persoane. Rănile însă au fost atât de grave încât echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean din Vrancea a solicitat ajutor.