Un judecător AVERTIZEAZĂ asupra gravității reformei IT din justiție: „Există zone de confidențialitate care trebuie protejate”

Publicat: 05 09. 2024, 14:12
Actualizat: 05 09. 2024, 14:13

Judecătorul Claudiu Drăguşin, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat, în legătură cu intenţia Ministerului Justiţiei de înrolare a calculatoarelor judecătorilor într-un domeniu administrat de minister, că este o situaţie ”deosebit de gravă.”

Reamintim că este o situație fără precedent în justiția din România. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis o circulară prin care informează toate instanțele din țară despre suspendarea imediată a procesului de centralizare IT, inclusiv a înrolării calculatoarelor și serverelor în sistemul gestionat de Ministerul Justiției.

CSM a dispus suspendarea imediată a procesului de înrolare a echipamentelor IT

CSM a precizat că decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei nr. 3 judecători – Digitalizare din data de 23 august 2024, în urma identificării unor vulnerabilități care ar putea compromite independența sistemului judiciar.

Până la clarificarea impactului pe care noile soluții centralizate – cum ar fi Dosarul Electronic Național și virtualizarea serverelor ECRIS 5 – îl pot avea asupra independenței justiției, CSM a dispus suspendarea imediată a procesului de înrolare a echipamentelor IT și a conturilor judecătorilor în sistemul gestionat de Ministerul Justiției.

„Acest dialog trebuie purtat în cadrul constituţional şi nu în cadru tehnic”

Judecătorul Claudiu Drăguşin a explicat că, astfel, toată informaţia produsă de sistem va fi la dispoziţia Ministerului Justiţiei, menţionând că este vorba de hotărâri judecătoreşti, încheieri, dar şi cereri de chemare în judecată, întâmpinări în materie penală, rechizitorii.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Secţiei pentru judecători a CSM s-a aflat un punct intitulat ”Efectele constituţionale în privinţa independenţei justiţiei ale demersurilor realizate de Ministerul Justiţiei în vederea înrolării echipamentelor IT din cadrul instanţelor într-un domeniu administrat de minister.”

Judecătorul Claudiu Drăguşin, membru CSM, a afirmat că această situţie poate fi tranşată prin dialog.

”Cred că ne aflăm în faţa unei situaţii deosebit de grave, care trebuie tranşată, e adevărat prin dialog şi prin această intervenţie publică şi prin discuţia o vom avea astăzi vreau să subliniez că este o invitaţie la dialog, dar acest dialog trebuie purtat în cadrul constituţional şi nu în cadru tehnic.

Noi până acum am avut o formă de dialog cu ministerul, dar el s-a purtat întotdeauna, cel puţin de la începutul mandatului nostru, discuţiile s-au purtat la nivel tehnic”, a explicat judecătorul, potrivit News.ro.

„Secretul deliberării este un principiu sacru recunoscut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”

El a menţionat că, astfel, vor fi la dispoziţia Ministerului Justiţiei toate documentele din toate dosarele existente la instanţele din România. Acesta a mai adăugat că sistemul judiciar are nişte zone de confidenţialitate care astfel ar fi încălcate.

”Prin această tentativă de «reformă» se încearcă preluarea sau rezultatul va fi că toată informaţia produsă de sistem va fi la dispoziţia Ministerului Justiţiei, evident printr-o explicaţie tehnică. Aici am în vedere preluarea serverelor ECRIS ceea ce înseamnă preluarea tuturor documentelor din toate dosarele existente în toate instanţele din România şi când mă refer la documente asta înseamnă hotărâri, încheieri, documente produse de instanţă, dar şi documente depuse de părţi.

Toate documentele care sunt produse de instanţă vor fi administrate dintr-un centru de comandă de la Ministerul Justiţiei. Din perspectiva efectelor, sistemul judiciar are, ca orice alt sistem, nişte zone de confidenţialitate. E mai mult decât confidenţialitate, dar există nişte zone care trebuie protejate. Aş începe cu secretul deliberării.

Secretul deliberării este un principiu sacru recunoscut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de Constituţia României şi care presupune că atunci când judecătorul ia o decizie o ia el singur împreună cu conştinţa lui. Dacă sistemul pe care Ministerul l-a conceput va fi pus în aplicare, practic, acest principiu al secretului deliberării va trebui reconfigurat. Judecătorul va lua decizia împreună cu conştinţa lui şi potenţial, probabil posibil, cu cineva de la Ministerul Justiţiei”, a mai afirmat Claudiu Drăguşin.

„Centralizarea ar permite controlul, manipularea și accesarea neautorizată a datelor”

Reamintim că înainte de această inițiativă sistemele informatice din instanțe erau gestionate descentralizat, fiecare instanță având propria bază de date. Acest mod de organizare asigura faptul că informațiile judiciare nu erau accesibile din afara sistemului judiciar.

„O astfel de centralizare permite, din punct de vedere tehnic, controlul, manipularea sau accesarea neautorizată a informațiilor care circulă pe echipamentele înrolate în domeniul JUST.RO din afara autorității judecătorești, fără un mecanism eficient de supraveghere.

Documentele în lucru sau informațiile din dosare ar putea fi accesate, copiate, modificate fără ca persoana responsabilă de dosar să știe și fără ca operațiunea de citire/modificare să poată fi identificată în mod direct la nivelul instanței, ci doar cu concursul administratorului sistemului informatic situat în afara autorității judecătorești.

Un astfel de sistem centralizat, în afara autorității judecătorești, creează cadrul care permite monitorizarea activităților, accesarea, copierea și modificarea fișierelor de pe orice computer din rețea, fără a exista un sistem eficient de stopare a acestui lucru dacă se întâmplă, ori de detectare a activităților neautorizate dacă ele s-au întâmplat”, se arată în circulara CSM.

CSM subliniază că această centralizare ar putea diminua încrederea publicului în justiție, deoarece orice acces neautorizat la informații sensibile înainte de pronunțarea unei sentințe ar putea submina integritatea procesului judiciar și principiul separării puterilor în stat.

Într-un sistem descentralizat, instanțele sunt direct responsabile de gestionarea datelor proprii, ceea ce permite identificarea și soluționarea rapidă a problemelor.

 

CITIȚI ȘI:

ALERTĂ în justiție! CSM avertizează că centralizarea infrastructurii IT la nivelul ministerului produce riscuri majore. Ce conține CIRCULARA trimisă

Viziunea lui Victor Ponta asupra SISTEMULUI de justiție și securitate. “Jos pălaria pentru Hellvig“/ Ce a schimbat fostul șef SRI

România, între CRITICI și laude, în raportul Comisiei Europene privind statul de drept. Reformele din justiţie și libertatea presei, la recomandări